×

LingQをより快適にするためCookieを使用しています。サイトの訪問により同意したと見なされます クッキーポリシー.


image

radio Europa Liberă 1989-1990, O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord

O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord

Era o zi frumoasă de toamnă timpurie când detașamentul blindat colonel Matei se găsea pe șoseaua către Careii Mari. Ne-am oprit la intrarea într-o pădure și colonelul Matei a dat ordin avangardei, două Tacam-uri, să se deplaseze până la extremitatea cealaltă a pădurii și să raporteze asupra situației. Când au ajuns acolo, cele două Tacam-uri au fost ținta unui tir de artilerie antitanc.

Au ripostat, și foarte repede s-a produs duel între artileriile celor două tabere. Ceva mai târziu germanii s-au retras, dar nu înainte de a lăsa pe câmpul de luptă un Tacam românesc grav avariat. Comandntul Tacam-ului, sublocotenentul de rezervă Teodorescu, cel mai tânăr dintre noi, a murit pe loc, iar sergentul Samoilă a fost rănit. Celălalt Tacam, care nu fusese lovit, a primit ordin să se retragă imediat, ducând cu el trupul neînsuflețit al tânărului nostru erou Teodorescu și pe rănitul sergen Samoilă.

Apoi a avut loc adunarea ofițerilor comandanți de subunități, la care colonelul Matei a anunțat că nu se va trece la nici un atac în cursul acestei după-amiezi, doarece se apropie seara. În același timp trebuia să așteptăm ajutor din partea infanteriei care va veni numai spre dimineață. Sergentul Samoilă a fost luat de medicul unității, și dus la postul de prim ajutor, iar noi, în frunte cu colonelul Matei, împreună cu subofițerii și cu soldații detașamentului ne-am deplasat la locul unde a fost așezat trupul neînsuflețit al celui mai tânăr ofițer din unitatea noastră care căzuse la datorie pentru țară, neam și Rege.

S-a dat onorul, s-a ținut un moment de reculegere, și un soldat a rosit „Tatăl nostru”. Apoi fiecare ne-am răspîndit încetul cu-ncetul, fiecare cu gândurile lui, cu sentimentele lui, cu tristețea lui, cu gândurile la cei de-acasă.

După ce a trecut puțin timp, s-a mai fumat o țigară, două, s-au mai ținut câteva discuții între prieteni și camarazi, după care, făcându-se încetul cu-ncetul întuneric, am căutat câte un loc înc are să ne odihnim două-trei ore până când va trebui să plecăm din nou la atac a doua zi. Am găsit un pom înalt cu rădăcini stufoase ieșite puternic din pământ. Am avut impresia că este locul cel mai bun unde să-mi fac o pernă din veston. M-am lungit și n-a trecut mult timp când am auzit vocea locotenentului de rezervă Aurelian de la tancuri:

- E loc și pentru mine, domnule sublocotenent?

- Bineînțeles, domnule locotenent, și m-am dat puțin de-o parte ca să-i fac loc.

Când a-a lungit lângă mine am observat pe mâneca stângă a vestonului semnul V, adică semnul care arăta că a fost rănit pe front. Știind că acest lucru nu s-a întîmplat de când locotenentul era cu noi, am avut curajul să-l întreb unde și când a fost rănit.

- În Basarabia, acum trei ani de zile, mi-a răspuns, în lupta pentru ocuparea, respectiv eliberarea orașului Chișinău. Pentru că trecuse și de temenul de trei luni de zile după care ofițerii de rezervă erau lăsați la vatră, am fost trimis și eu din nou acasă, în satul meu din Ardeal unde eram învățător. În seara zilei de 23 august 1944, soția mea, tot învățătoare, și tot în același sat, asculta pe Majestatea sa Regele vorbind la radio și anunțînd că vom porni la război pentru eliberarea Ardealului nostru. N-am dormit toată noaptea. Mă muncea gândul ce trebuie să fac eu. Dimineață am știut. M-am dus la soția mea, care m-a-nțeles, m-a sărutat pe frunte, mi-a făcut semnul crucii, și eu am plecat la Direcția școlii primare unde l-am găsit pe director. Fără multe cuvinte a-nțeles ce mă mistuia și mi-a spus că și el în Primul Război Mondial a îmbrăcat haina militară românească ca să lupte pentru Ardeal. Împreună ne-am dus la clasa a patra, clasa mea, unde ne-așteptau elevii, s-au ridicat în picioare, au aplaudat, după care directorul le-a spus: „Învățătorul vostru pleacă din nou la armată, de data aceasta ca să elibereze Ardealul nostru”.

O tăcere urmată de câteva aplauze stinghere și-apoi de un ropot, și întreaga clasă care s-a repezit la catedră urîndu-mi drum bun, rugându-mă să nu-i las, și când se termină războiul să mă întorc la clasa lor. Am promis c-așa voi face dacă m-ajută Dumnezeu. Apoi, împreună cu directorul școlii, toți elevii m-au însoțit până la ieșirea clădire. Am ajuns la Cercul de recrutare, unde mai erau și alți învățători mânați de aceeași dorință de a contribui la eliberarea Ardealului. Asta-i tot tinere, și-a-ncheiat locotenenul Aurelian amintirile, adăugând: hai să ne culcăm acum, că ne-așteaptă mâine o zi grea.

Eu nu am putut s-adaug decât un „Vă mulțumesc, domnule învățător pentru această lecție de istorie, această lecție de datorie față de neam, față de țară”.

A doua zi de dimineață, detașamentul blindat colonel Matei s-a pus din nou în mișcare și-am ajuns în timp la Careii Mari spre a ne alătura și altor unități, altor regimente care eliberau ultima bucată de pământ românesc. Era ziua de 25 octombrie 1944, zi care a fost decretată Ziua armatei române. 25 octombrie era însă și ziua de naștere a Majestății sale Regele. Și-atunci armata a dăruit-o, după cum a dăruit întreaga victorie, tânărului nostru comandant suprem.

La sfârșitul lui decembrie, în ziua de 30 decembrie 1947, Majestatea sa a fost forțat de regimul comunist să abdice. Și-atunci a fost ștearsă și orice mențiune la această aniversare a noastră, a armatei.

Dar istoria nu stă pe loc.

S-auzim numai de bine, Mircea Carp.

O zi din istoria eliberării Ardealului de Nord A day in the history of the liberation of Northern Transylvania Un giorno nella storia della liberazione della Transilvania settentrionale Een dag in de geschiedenis van de bevrijding van Noord-Transsylvanië Dzień w historii wyzwolenia Północnej Transylwanii

Era o zi frumoasă de toamnă timpurie când detașamentul blindat colonel Matei se găsea pe șoseaua către Careii Mari. It was a beautiful early autumn day when Colonel Matei's armoured detachment was on the road to Careii Mari. Był piękny, wczesnojesienny dzień, kiedy oddział pancerny pułkownika Matei był w drodze do Careii Mari. Ne-am oprit la intrarea într-o pădure și colonelul Matei a dat ordin avangardei, două Tacam-uri, să se deplaseze până la extremitatea cealaltă a pădurii și să raporteze asupra situației. We stopped at the entrance to a forest and Colonel Matei ordered the vanguard, two Tacams, to move to the other end of the forest and report on the situation. Zatrzymaliśmy się przy wejściu do lasu i pułkownik Matei rozkazał straży przedniej, dwóm Tacamom, przenieść się na drugi koniec lasu i zdać raport o sytuacji. Când au ajuns acolo, cele două Tacam-uri au fost ținta unui tir de artilerie antitanc. When they got there, the two Tacams came under anti-tank artillery fire. Kiedy tam dotarli, dwa Tacamy stały się celem ostrzału artylerii przeciwpancernej.

Au ripostat, și foarte repede s-a produs duel între artileriile celor două tabere. They fought back, and very quickly there was a duel between the artillery of the two sides. Zemścili się i bardzo szybko doszło do pojedynku między artylerią obu obozów. Ceva mai târziu germanii s-au retras, dar nu înainte de a lăsa pe câmpul de luptă un Tacam românesc grav avariat. Some time later the Germans withdrew, but not before leaving a badly damaged Romanian Tacam on the battlefield. Comandntul Tacam-ului, sublocotenentul de rezervă Teodorescu, cel mai tânăr dintre noi, a murit pe loc, iar sergentul Samoilă a fost rănit. Celălalt Tacam, care nu fusese lovit, a primit ordin să se retragă imediat, ducând cu el trupul neînsuflețit al tânărului nostru erou Teodorescu și pe rănitul sergen Samoilă. The other Tacam, who had not been hit, was ordered to withdraw immediately, taking with him the body of our young hero Teodorescu and the wounded sergeant Samoila.

Apoi a avut loc adunarea ofițerilor comandanți de subunități, la care colonelul Matei a anunțat că nu se va trece la nici un atac în cursul acestei după-amiezi, doarece se apropie seara. Then there was a meeting of sub-unit commanding officers, at which Colonel Matei announced that no attack would be carried out this afternoon, as evening was approaching. În același timp trebuia să așteptăm ajutor din partea infanteriei care va veni numai spre dimineață. At the same time we had to wait for help from the infantry, which would not come until the morning. Sergentul Samoilă a fost luat de medicul unității, și dus la postul de prim ajutor, iar noi, în frunte cu colonelul Matei, împreună cu subofițerii și cu soldații detașamentului ne-am deplasat la locul unde a fost așezat trupul neînsuflețit al celui mai tânăr ofițer din unitatea noastră care căzuse la datorie pentru țară, neam și Rege. Sergeant Samoilă was taken by the unit's medic, and taken to the first aid station, and we, led by Colonel Matei, together with the NCOs and the soldiers of the detachment went to the place where the body of the youngest officer of our unit who had fallen in the line of duty for country, nation and King was laid to rest.

S-a dat onorul, s-a ținut un moment de reculegere, și un soldat a rosit „Tatăl nostru”. Honour was given, a moment of silence was held, and a soldier said the "Our Father". Apoi fiecare ne-am răspîndit încetul cu-ncetul, fiecare cu gândurile lui, cu sentimentele lui, cu tristețea lui, cu gândurile la cei de-acasă. Then we all spread out little by little, each with his thoughts, his feelings, his sadness, his thoughts of those back home.

După ce a trecut puțin timp, s-a mai fumat o țigară, două, s-au mai ținut câteva discuții între prieteni și camarazi, după care, făcându-se încetul cu-ncetul întuneric, am căutat câte un loc înc are să ne odihnim două-trei ore până când va trebui să plecăm din nou la atac a doua zi. After some time had passed, a cigarette or two was smoked, a few more discussions were held between friends and comrades, and then, as it was slowly getting dark, we looked for a place where we could rest for two or three hours until we had to go on the attack again the next day. Am găsit un pom înalt cu rădăcini stufoase ieșite puternic din pământ. Am avut impresia că este locul cel mai bun unde să-mi fac o pernă din veston. I had a feeling this was the best place to make a pillow out of my jacket. M-am lungit și n-a trecut mult timp când am auzit vocea locotenentului de rezervă Aurelian de la tancuri: I lingered and it wasn't long before I heard the voice of Reserve Lieutenant Aurelian from the tanks:

- E loc și pentru mine, domnule sublocotenent? - Room for me, Ensign?

- Bineînțeles, domnule locotenent, și m-am dat puțin de-o parte ca să-i fac loc. - Of course, Lieutenant, and I stepped aside to make room for him.

Când a-a lungit lângă mine am observat pe mâneca stângă a vestonului semnul V, adică semnul care arăta că a fost rănit pe front. As he lingered beside me I noticed on the left sleeve of his jacket the V mark, that is, the sign that he had been wounded at the front. Știind că acest lucru nu s-a întîmplat de când locotenentul era cu noi, am avut curajul să-l întreb unde și când a fost rănit.

- În Basarabia, acum trei ani de zile, mi-a răspuns, în lupta pentru ocuparea, respectiv eliberarea orașului Chișinău. Pentru că trecuse și de temenul de trei luni de zile după care ofițerii de rezervă erau lăsați la vatră, am fost trimis și eu din nou acasă, în satul meu din Ardeal unde eram învățător. În seara zilei de 23 august 1944, soția mea, tot învățătoare, și tot în același sat, asculta pe Majestatea sa Regele vorbind la radio și anunțînd că vom porni la război pentru eliberarea Ardealului nostru. N-am dormit toată noaptea. Mă muncea gândul ce trebuie să fac eu. Dimineață am știut. M-am dus la soția mea, care m-a-nțeles, m-a sărutat pe frunte, mi-a făcut semnul crucii, și eu am plecat la Direcția școlii primare unde l-am găsit pe director. I went to my wife, who understood me, kissed me on the forehead, made the sign of the cross, and I went to the primary school management where I found the headmaster. Fără multe cuvinte a-nțeles ce mă mistuia și mi-a spus că și el în Primul Război Mondial a îmbrăcat haina militară românească ca să lupte pentru Ardeal. Without many words, he understood what moved me and told me that in the First World War he too had put on the Romanian military uniform to fight for Transylvania. Împreună ne-am dus la clasa a patra, clasa mea, unde ne-așteptau elevii, s-au ridicat în picioare, au aplaudat, după care directorul le-a spus: „Învățătorul vostru pleacă din nou la armată, de data aceasta ca să elibereze Ardealul nostru”.

O tăcere urmată de câteva aplauze stinghere și-apoi de un ropot, și întreaga clasă care s-a repezit la catedră urîndu-mi drum bun, rugându-mă să nu-i las, și când se termină războiul să mă întorc la clasa lor. Am promis c-așa voi face dacă m-ajută Dumnezeu. Apoi, împreună cu directorul școlii, toți elevii m-au însoțit până la ieșirea clădire. Am ajuns la Cercul de recrutare, unde mai erau și alți învățători mânați de aceeași dorință de a contribui la eliberarea Ardealului. Asta-i tot tinere, și-a-ncheiat locotenenul Aurelian amintirile, adăugând: hai să ne culcăm acum, că ne-așteaptă mâine o zi grea.

Eu nu am putut s-adaug decât un „Vă mulțumesc, domnule învățător pentru această lecție de istorie, această lecție de datorie față de neam, față de țară”.

A doua zi de dimineață, detașamentul blindat colonel Matei s-a pus din nou în mișcare și-am ajuns în timp la Careii Mari spre a ne alătura și altor unități, altor regimente care eliberau ultima bucată de pământ românesc. Era ziua de 25 octombrie 1944, zi care a fost decretată Ziua armatei române. 25 octombrie era însă și ziua de naștere a Majestății sale Regele. Și-atunci armata a dăruit-o, după cum a dăruit întreaga victorie, tânărului nostru comandant suprem.

La sfârșitul lui decembrie, în ziua de 30 decembrie 1947, Majestatea sa a fost forțat de regimul comunist să abdice. Și-atunci a fost ștearsă și orice mențiune la această aniversare a noastră, a armatei.

Dar istoria nu stă pe loc.

S-auzim numai de bine, Mircea Carp.