×

We gebruiken cookies om LingQ beter te maken. Als u de website bezoekt, gaat u akkoord met onze cookiebeleid.


image

Poezie - Mihai Eminescu, Diana

Diana

Ce cauți unde bate luna

Pe-un alb izvor tremurător

Și unde păsările-ntr-una

Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană

Șoptesc cu zgomotul de guri

Ce se sărută, se hîrjoană

În umbr-adîncă de păduri?

În cea oglindă mișcătoare

Vrei să privești un straniu joc,

O apă vecinic călătoare

Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,

E-o nouă viață-n orice zvon,

Și numai tu gîndești aiurea,

Ca tînărul Endymion.

De ce dorești singurătate

Și glasul tainic de izvor?

S-auzi cum codrul frunza-și bate,

S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,

Din valuri reci, din umbre moi,

S-apar-o zînă liniștită

Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie

Mînuțe albe de omăt,

O față dulce și bălaie,

Un trup înalt și mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,

Ea trece mîndră la vînat

Și peste frunze fără număr

Abia o urmă a lăsat.

Diana

Ce cauți unde bate luna

Pe-un alb izvor tremurător

Și unde păsările-ntr-una

Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană

Șoptesc cu zgomotul de guri

Ce se sărută, se hîrjoană

În umbr-adîncă de păduri?

În cea oglindă mișcătoare

Vrei să privești un straniu joc,

O apă vecinic călătoare

Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,

E-o nouă viață-n orice zvon,

Și numai tu gîndești aiurea,

Ca tînărul Endymion.

De ce dorești singurătate

Și glasul tainic de izvor?

S-auzi cum codrul frunza-și bate,

S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,

Din valuri reci, din umbre moi,

S-apar-o zînă liniștită

Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie

Mînuțe albe de omăt,

O față dulce și bălaie,

Un trup înalt și mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,

Ea trece mîndră la vînat

Și peste frunze fără număr

Abia o urmă a lăsat.