Misterele nopții

Cînd din stele auroase

Noaptea vine-ncetișor,

Cu-a ei umbre suspinînde,

Cu-a ei silfe șopotinde,

Cu-a ei vise de amor;

Cîte inimi în plăcere

Îi resaltă ușurel!

Dar pe cîte dureroase

Cîntu-i mistic le apasă,

Cîntu-i blînd, încetinel.

Două umbre, albicioase

Ca și fulgii de ninsori,

Razele din alba lună

Mi le torc, mi le-mpreună

Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri,

Plîng în noapte dureros,

Și se sting ca două stele,

Care-n nuntă, ușurele,

Se cunun căzînde jos.

Într-un cuib de turturele

Ca și fluturii de-ușor

Saltă Eros nebunește,

Îl desmiardă, l-încălzește

Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume

Două suflete de flori

Le desparte-al nopții mire

Cu fantastica-i șoptire,

Le resfiră, pînă mor.

Cînd pe stele aurie

Noaptea doarme ușurel,

Cîte inime rîzînde,

Dar pe cîte suspinînde

Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,

Vitreg prea adeseori,

Unui lumea i-acordează,

Iar pe altul îl botează

Cu-a lui rouă de plînsori.