Toamna

Toamna târziu

În noaptea cu lună,

Cum vâjâie codrul

Și geme și sună!

Din nordul cu neguri

Un vuiet răsare

Și vine și crește

Mai iute, mai tare;

Iar codrul aude,

Puternicul rege

Aude prin noapte

Și bine-nțelege

Al oștilor vuiet

Din norduri pornite -

El vrea să răscoale

Puteri obosite

Și-njură și urlă,

Că-și simte pierirea.

Și galben se face,

Nu poate s-adoarmă,

Nu-și află nici pace,

Și tremură codrul

Cu inima ruptă

De spaimă, se zbate,

Cu vântul se luptă,

Pocnește și sună

Și-și urlă durerea,

Căci vântul îl prinde

Și-l strânge de mijloc

Topindu-i puterea!

Și codrul se-ndoaie;

Și-l biruie vântul

Râzând îl sugrumă

Și-i rupe veștmântul

Și părul i-l smulge

Și-n văi îl aruncă.

Un țipăt răsare

Pe deal și pe luncă;

Grăbitele păsări

Cu vuiet aleargă

Și norii vin stoluri

Pe-ntinderea largă

De spaimă s-aascunde

Pârâul sub ghiață -

Și regele codru,

Din ultima viață

Suspină văzându-și

Pustiul, și geme

Și cade pe spate

Și moare cu fruntea

Pe pieptul naturii

Și moare natura

De jalea pădurii

În toamna târzie!