Palida Madonă

Înconjoară cu-a lui braț

Mijlocu-i subțire

Și sărută nebunit

Sânii de zăpadă.

Este ea... amanta lui,

Dulce, blândă, pală,

El se uită-atunci la cer,

Ca un leu se scoală.

Când dușmanii sfarmă-n porți

Și pe muri se suie,

El respinge-nvingător

Neagra lor urdie.

Dar lovit în luptă grea

La pământ s-oboară;

Mai murmură încă lin

Numele-i și moare.

Și orașu-eliberat

De-namice săbii

Slobozě oceanului

Cârduri de corăbii.

Pintre crenge strălucesc

Pete de lumină,

Peste vârfuri cari cresc

Trece luna plină.

Și sub arborul cel gros

Și în umbra deasă

La mormântul marmoros

Doamna cea frumoasă,

Ți se pare cum că vezi

Pe o veche-iconă

Îmbrăcată prea frumos

Palida madonă.