×

我们使用cookies帮助改善LingQ。通过浏览本网站,表示你同意我们的 cookie 政策.


image

George Coșbuc - Balade si Idile, Toamna

Toamna

Toamna târziu

În noaptea cu lună,

Cum vâjâie codrul

Și geme și sună!

Din nordul cu neguri

Un vuiet răsare

Și vine și crește

Mai iute, mai tare;

Iar codrul aude,

Puternicul rege

Aude prin noapte

Și bine-nțelege

Al oștilor vuiet

Din norduri pornite -

El vrea să răscoale

Puteri obosite

Și-njură și urlă,

Că-și simte pierirea.

Și galben se face,

Nu poate s-adoarmă,

Nu-și află nici pace,

Și tremură codrul

Cu inima ruptă

De spaimă, se zbate,

Cu vântul se luptă,

Pocnește și sună

Și-și urlă durerea,

Căci vântul îl prinde

Și-l strânge de mijloc

Topindu-i puterea!

Și codrul se-ndoaie;

Și-l biruie vântul

Râzând îl sugrumă

Și-i rupe veștmântul

Și părul i-l smulge

Și-n văi îl aruncă.

Un țipăt răsare

Pe deal și pe luncă;

Grăbitele păsări

Cu vuiet aleargă

Și norii vin stoluri

Pe-ntinderea largă

De spaimă s-aascunde

Pârâul sub ghiață -

Și regele codru,

Din ultima viață

Suspină văzându-și

Pustiul, și geme

Și cade pe spate

Și moare cu fruntea

Pe pieptul naturii

Și moare natura

De jalea pădurii

În toamna târzie!


Toamna

Toamna târziu

În noaptea cu lună,

Cum vâjâie codrul

Și geme și sună!

Din nordul cu neguri

Un vuiet răsare

Și vine și crește

Mai iute, mai tare;

Iar codrul aude,

Puternicul rege

Aude prin noapte

Și bine-nțelege

Al oștilor vuiet

Din norduri pornite -

El vrea să răscoale

Puteri obosite

Și-njură și urlă,

Că-și simte pierirea.

Și galben se face,

Nu poate s-adoarmă,

Nu-și află nici pace,

Și tremură codrul

Cu inima ruptă

De spaimă, se zbate,

Cu vântul se luptă,

Pocnește și sună

Și-și urlă durerea,

Căci vântul îl prinde

Și-l strânge de mijloc

Topindu-i puterea!

Și codrul se-ndoaie;

Și-l biruie vântul

Râzând îl sugrumă

Și-i rupe veștmântul

Și părul i-l smulge

Și-n văi îl aruncă.

Un țipăt răsare

Pe deal și pe luncă;

Grăbitele păsări

Cu vuiet aleargă

Și norii vin stoluri

Pe-ntinderea largă

De spaimă s-aascunde

Pârâul sub ghiață -

Și regele codru,

Din ultima viață

Suspină văzându-și

Pustiul, și geme

Și cade pe spate

Și moare cu fruntea

Pe pieptul naturii

Și moare natura

De jalea pădurii

În toamna târzie!