Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958
Istorica, cu George Popescu, la Radio România Actualități.
Bună seara.
Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958 (o mie nouă sute cincizeci și opt), deschide un nou capitol în relațiile româno-sovietice, cu câștigul de imagine pentru regimul în epocă, cu mai puține cheltuieli pentru sovietici. Fără a reduce acțiunea politică și militară a României, sau mai bine spus, plecarea, fiindcă o retragere de echipamente și muniție s-a încheiat abia în 1969 (o mie nouă sute șaizeci și nouă), prin întîlniri bilaterale, trebuie să privim și harta postbelică a Europei. URSS își retrăsese toate efectivele dinAustria conform unor înțelegeri de la Geneva, apariția congresului secret al 20-lea (douăzecilea) al PC-US, pusese în discuție circumstanțial și șederea trupelor armatei roșii în țările-satelit. Polonia și Ungaria anului 1956 (o mie nouă sute cincizeci și șase) oferiseră sovieticilor suficiente probe ale neîncrederii în sistem. România era relativ izolată de cealaltă parte a Cortinei de Fier având state ale căror guverne, în 1958, erau supuse Moscovei.
Cu atât mai dificilă părea această acțiune politică și militară pentru București. Consolidarea regimului interior prin politicile sale, inclusiv cele represive, lipsa unei eficiențe a politcii Occidentului față de aspirațiile popoarelor din est, neutralitatea controlată a occidentului față de Ungaria aflată în plină criză în octombrie 1956, au produs o amplă dezangajare și neîncredere față de promisiunile vestului față de cei lăsați ca vasali.
România, în ciuda unor reevaluări, în special după 1990 (o mie nouă sute nouă zeci), e statual în poziția de cal troian al acestuia în relația cu lumea liberă, a planificat și dus la începlinire propriul său plan de autonomie și chiar de independență în cadrul blocului de est.
Retragerea trupelor sovietice este una din primele sale acțiuni pentru scopurile urmărite. Spre acest subiect ne-am îndreptat în această ediție. Invitați sunt domnul profesor universitar doctor colonel Petre Otu, președintele Comisiei Naționale de Istorie Militară și domnul Comandor doctor Gheorghe Vardic, istoric militar, de asemenea. Bună seara, domnule profesor Otu. - Bună seara și bună seara tuturor ascultătorilor emisiunii dumneavoastră.
-Bună seara, domnule Vardic.
-Bună seara domnule Popescu și bună seara ascultătorilor noștri.
- Ascultătorii ne pot scrie la următoarea adresă de e-mail:istorica@radioromania.ro.
Ne puteți asculta și pe Internet, în direct și în reluare, la adresa www.romania-actualități.ro. În ce limite putem încadra influența pe care a exercitat-o prezența Armatei Roșii în România vreme de 14 (paisprezece) ani. Mă gândesc la influența asupra Armatei Române. Domnul profesor, domnule Vartic? A fost una pozitivă, negativă? - Statutul politic al României e, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost fixat în două documente fundamentale: mai întâi a fost Convenția de Armistițiu semnată în noaptea de 12 spre 13 (doisprezece spre treisprezece) septembrie 1944 la Moscova, și apoi a fost Tratatul de Pace de la Paris semnat la 10 (zece) februarie 1947 (o mie nouă sute patruzeci și șapte).
Potrivit acestor două documente, Armata Roșie a staționat în România, pe teritoriu românesc, ea dovedindu-se așa cum arată cercetările recente și mulțimea de documente care au apărut între timp, ca un principal factor al impunerii modelului sovietic în România. De altfel, situația postbelică- ascultătorii noștri sunt familiarizați cu tabloul geopolitic al lumii – se împărțiseră, continentul european, cel puțin, se împărțise în două, de o Cortină de Fier așa cum spunea Churchill într-un celebru discurs de la începutul lunii martie 1946, și de o parte și de alta s-au constituit alianțe politico-militare. NATO la 4 (patru) aprilie 1949 (o mie nouă sute patru zeci și nouă), Tratatul de la Varșovia ceva mai târziu, la 14 mai 1955 și prin urmare era o confruntare bipolară foarte dură mai ales în anii `50 (cincizeci) și fără îndoială, România, prin aranjamentele politico-militare de la sfârșitul conflagrației, a fost plasată în sfera de influență sovietică și prin urmare, sovieticii și-au impus propriul model de dezvoltare în toate –repet, în toate domeniile societății românești, iar fără îndoială, armata nu avea cum să fie exclusă, ba aș spune că a fost una din primele instituții ale statului român care au fost transformate din temelii și care a fost adaptată modelului sovietic de la regulamente, de la uniforme, de la gradele militare, de la dotare, de la instrucție, toate acestea au purtat amprenta modelului sovietic, și fără îndoială prezența ei a contat foarte mult în impunerea regimului comunist în România și în supraviețuirea regimului comunist la noi în țară și nu numai la noi în țară ci în întreaga sferă de influență europeană în care Uniunea Sovietică avea rolul de hegemon. -Domnule Vartic, nu știu dacă ar merita să facem comparația, dar suferă o comparație starea armatei române din cei 14 ani de staționare a trupelor sovietice în România cu starea armatei române din timpul regalității, din timpul monarhiei?
- Ce se întâmplă...
-E vreo diferență?
Vorbim și de comandă, vorbim și de trupă, vorbim și de dotare... -Categoric, categoric.
- Ce-am câștigat noi din această ocupație?
-Categoric, eu vroiam să mai aduc și o completare asupra prezenței trupelor militare sovietice pe teritoriul României, pentru că aici trebuie delimitate două lucruri: trupele, pe de o parte, cele care au rămas și al căror număr oscilează; după sursele britanice, erau în jur de... la început vreau să spun, în 1946, nu, cam un milion, un milion și jumătate se spunea.
Însă în realitate, numărul lor a oscilat, se zice că la 8 mai 1945 au fost 80,000 (optzeci de mii) soldați, numărul lor a crescut vertiginos, doar în toamna lui `45 erau 500.000 (cinci sute de mii) de soldați, după sursele noastre, ruși în România. Pentru ca în `46, 420 (patru sute douăzeci), la 1 (întâi) martie `46 (patrușase) înregistrăm cel mai mare număr de militari sovietici în România, 615.000. Numărul acestora începe să scadă mai ales după 1947. Acuma, ce se întâmplă – se stabilizează oarecum, oarecum, cât de cât,erau luptele acelea pentru putere până în perioada `47 (patrușapte), după plecarea regelui Mihai numărul trupelor scade și el se menține cam în jurul cifrei de 35.000 (treizeci și cinci de mii) de militari, asta înseamnă cam efectivul a trei divizii. - A trei divizii, da.
- Și după Hrușciov, el spunea din memoriile lui că își amintește că erau cam două divizii de tancuri și una de infanterie.
Asta... -Puteau să-și susțină puterea în România prin aceste efective?
-Sigur, el, prin aceste efective, de fapt ce se vroia, se vroia impunerea noului regim.
De altfel, prezența trupelor de ocupație într-o țară ne determină să apreciem că țara respectivă se află sub regim de ocupație. De altfel, România, trebuie să recunoaștem că... -...A fost o țară ocupată.
-...Imediat după `44 a fost sub regim de ocupație militară, sovietică.
Asta spuneam de trupe. Pe de altă parte, erau consilierii militari. Acești consilieri militari, de fapt ei s-au impus și se pare că acești consilieri militari, mă refer la consilierii militari pentru că erau consilieri în tot mediul – economic, social, erau consilieri și în cinematografe. - Consilieri sovietici.
- Consilieri sovietici.
Noi am avut consilierii militari chemați. Chiar am găsit un document, erau chemați, era o scrisoare într-o ședință a Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, prin care se solicita Uniunii Sovietice un număr de consilieri care să sprijine noua organizare a armatei, așa cum spunea colegul Otu, după modelul sovietic. Ei au fost cei care au monitorizat, ca să spunem...dar nu numai au monitorizat, au impus modelul sovietic. Acuma, numărul acestor consilieri în armată și statutul lor, oarecum el s-a reglementat mult mai târziu din punct de vedere juridic. Ce obligații avea statul român: deci chemai consilierul printr-o scrisoare, îi plăteai cheltuielile de transport, îi asigurai locuință, lui și familiei, îi plăteai cheltuieli de întreținere, totul plătea statul român. Culmea, pe lângă aceasta se mai plăteau Uniunii Sovietice lunar câte 2000 sau chiar până la 4000 de ruble reprezentând compensația, zice, domnule, păi dumneata mi-ai luat un specialist de la întreprinderea sau instituția mea și l-ai dus în România. -Compensația pentru lipsa sa din Uniune.
-Sigur că da, pentru lipsa de acolo, din Uniunea Sovietică.
-Da.
- Ei au pretins acest lucru.
Iar trupele de ocupație aveau ocupate cazărmile lor și erau cam vreo 5 zone în care existau astfel de , de trupe -Timișoara, Constanța, București...Iași
-Era o zonă, Craiova-Slatina, o regiune, Sibiu-Alba Iulia, Brăila-Focșani și București.
Sigur că nu puteau fi spre Iași pentru că acolo erau ei, nu se punea problema, ei apărau pe direcțiile probabile de eventuală agresiune care erau sudul, sud-estul, Turcia, sud-vestul, Grecia. -Erau și anumita direcție turcă și direcție greacă și România era situată în eșalonul 12, prin urmare, unitățile militare de aici aveau și rolul de a asigura lupta eșalonului înaintat, a eșalonului 1 care era situat în Bulgaria.
Dar în legătură cu ce spunea domnul Vartic, aș vrea să fac câteva remarci care să întregească cele spuse de noi până acum. Sunt ocupații și ocupații militare. Aici, în cazul ocupației sovietice, modelul era următorul: dezvăluit de Stalin într-o convorbire cu Milovan Dilas într-o delegație iugoslavă și care i-a spus cam așa: „Lucrurile s-au schimbat și fiecare armată, când ajunge pe un anumit teritoriu își impune modelul său. Altfel nu poate fi.” Deci în istoria militară a lumii sunt ocupații și ocupații. Prin urmare ocupația sovietică avea un principiu foarte clar: „am ajuns pe teritoriul respectiv, atunci îmi impun modelul.” Sunt și alte ocupații, ocupații militare, alte prezențe militare pe teritoriul țărilor care n-au schimbat nici sistemul nici social, nici.. și noi am avut misiunea militară franceză în Primul Război Mondial, care n-a schimbat deloc, dimpotrivă, a ajutat, am avut și o misiune militară germană, un fel de ocupație deghizată, dar nu s-a schimbat modelul, sistemul social, ori aici avem de-aface cu o directivă de sus, cu un plan bine precizat, de schimbare din temelii a societății românești, inclusiv a armatei. În legătură cu ceea ce a spus colegul Vartic foarte bine, diferențe radicale între armata regală română și armata populară post-belică, atât în ceea ce privește organizarea, structura, doctrina, gradele militare, și așa mai departe, exista o tradiție formată în armata română de la 1859 (o mie opt sute cincizeci și nouă) de la Alexandru Ioan Cuza, fără îndoială, și care s-a perpetuat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sovieticii au simțit acest pericol și armata română postbelică a trecut prin două mari faze: o primă fază a fost de demantelare[1] a ei și așa numitul proces de democratizare practic a însemnat licențierea vechii armate, a vechiului corp ofițeresc pe diferite motive, s-a creat așa numitul cadru disponibil și în anii `50 (cincizeci) s-a creat practic o nouă armată pe care regimul a denumit-o armată populară și în 1955 Gheorghe Gheorghiu Dej spunea că una din marile realizări ale regimului nostru este crearea unei noi armate populare care a fost, așa cum spunea foarte bine colegul meu, ghidată de consilierii sovietici. Prin urmare, avem de aici și nuanțe de la etapă istorică la etapă istorică în legătură cu o prezență militară a unui stat pe teritoriul altui stat. Emil Botnăraș domnule Vartic, ministrul forțelor armate pentru o bună perioadă de timp, a fost considerat, alături de Gheoghiu Dej, artizan al îndepărtării sovieticilor din România.
Chiar a fost un ministru original? În afară de faptul că vorbea rusă și germană? Despre Botnăraș există și aprecieri pozitive, există și aprecieri negative, e o persoană ....
Controversată,
Controversată, este un persoanj misterios, însă vreau să spun că Gheorghe Gheorghiu Dej a fost foarte abil în a-l folosi pe Botnăraș, în a-l utiliza pe Botnăraș, având în vedere raporturile sale pe care el le avea dinainte de război cu armata sovietică și cu serviciile secrete sovietice și atunci, Dej, din dorința lui, sigur că el avea dorința de a se elibera de trupele sovietice din anii, începând cam din `55 aici este ... cam din `55 încep aceste discuții și atunci Dej – chiar este o marturisire a lui, memorii „mulți își scriu memoriile și mulți își arogă dreptul că de fapt eu am vorbit, eu am manevrat...”
După război mulți viteji s-arată.
Mulți viteji s-arată și între astea sunt memoriie care sunt publicate, este vorba de Maur, este vorba de Gheorhge Apostol este vorba și despre Botnăraș.
Un lucru este cert, se pare că pentru prima dată, Botnăraș a pus problema lui Hrușciov pentru a-și rechema trupele, că eu nu prea sunt de acord cu conceptul ăsta de retragere a trupelor , noi suntem militari și conceptul ăsta de retragere în armată... În armată retragerea este un stil...are o altă conotație, e un mod de luptă
Cumva plecarea, nici nu găsesc un cuvânt potrivit, plecarea trupelor
Plecarea ar fi cel mai corect.
Plecarea trupelor soviectice pentru că n-au plecat în totalitate, dumneavoastră ați și spus la un moment dat că au rămas multe elemente de infrastructură, de logistică, depozite, mă rog, pe care trebuie să le păzim noi. În sfârșit, asta după 1958. Dar revenind la Botnăraș , este sigur că Botnăraș a avut o asemenea discuție pentru că Hrușciov, în memoriile sale, el își amintește și spune că „Botnăraș mi-a zis românii au fost cei care ne-au cerut nouă” Așa este confirm domnule Vartic ca solicitarea a venit din partea noastră
În august 1955 se decide in biroul politic să se pună această problemă a rechemării
Așa
Conform celor spuse foarte bine de domnul Vartic, a rechemării trupelor sovietice și cu această misiune a fost însărcinat Gheorghe Gheorghiu Dej.
Da așa cum spunea colegul meu, Dej, un lider care s-a format pe parcurs, amintesc aiciea trecerea lui Corneliu Coposu care spunea că la intrarea în pușcărie a lăsat un muncitor ceferist[2] cu un trecut fără îndoială revoluționar cu ghilimelele de rigoare și a găsit la ieșirea lui din pușcărie un lider politic național. Gheorghe Gheorghiu Dej a preferat să paseze sarcina lui Botnăraș tocmai din considerentele pe care le-a arătat domnul.. Erau niște riscuri prea mari
Da, și ea a fost ridicată, a fost ridicată această problemă în timpul vizitei lui Hrușciov din 21 – 26 (douăzeci și unu, douăzeci și șase) august 1955 când a participat la a 11-a (a unsprezecea) aniversare a eliberării țării de sub dominația fascistă
A rostit și-o cuvântare
A rostit și-o cuvântare și-atunci Botnăraș a pus această problemă, și există din câte îmi amintesc eu dacă nu greșesc, sunt amintirile lui Gheorghe Apostol care spun e că prima reacție a fost foarte dură, foarte....s-a ridicat în picioare, nervos-isterică dar problema a fost pusă.
Și este totuși Botnăraș cel care a fost însrăcinat cu această sarcină, ca unul fiind mai cunoscut de către sovietici, unii sovietici îl considerau omul lor, Botnăraș e o figură într-adevăr controversată și nu știu dacă se va rezolva definitiv problema lui. Oricum știu că un coleg pregătește o monigrafie despre Botnăraș. Da.
Gheorghe Apostol își amintește că Hrușciov ar fi ripostat vehement, a sărit în picoare, spune Apostol, aprins la față și ne-a calificat pe toți drept naționaliști antisovietici. Asta înseamnă că ar fi, după Apostol, ar fi participat și el la o asemenea discuție, zice, ar fi spus Hrușciov, până acum v-ați simțit bine sub aripa Uniunii Sovietice și acum îi dați cu piciorul? El a obiectat atunci că URSS trebuie să-și mențină trupele în România pentru a preveni un atac al Turciei dinspre Marea Neagră pentru că argumentul introdus de Botnăraș a fost acela că dom`ne, tratatul cu Austria s-a încheiat, nu mai există niciun fel de motivare acuma pentru că motivarea juridică din 1947 a fost , se spunea clar, se stipula în Tratatul de Pace că Uniunea Sovietică își rezervă dreptul de a păstra trupe pe teritoriul României și al Ungariei pentru a asigura securitatea liniilor de legătură cu trupele de ocupație din zona sovietică din Austria. Era justificat, dar, tratatul cu Austria se încheiease la 15 mai. Interesant, a doua zi după ce se crease se semnase tratatul de la Varșivia, și atunci nu se mai justifica. Cred eu că momentul principal, poate colegul Vartic are această altă opinie, momentul principal care a dus la încrederea determinat increderea lui Hrușciov în regimul politic și mai ales în Dej a fost revoluția din Ungaria din 1956 în care Dej a jucat un rol foarte important și a contribuit la refacerea partidului comunist ungar și a serviciilor de securitate.
Și a serviciilor de securitate.
Și a serviciilor de securitate.
El a fost la Budapesta cu o serie de lideri deci momentul 1956 a întărit încrederea lui Hrușciov în regimul comunist. și în liderul său. Mai sunt însă și elemente care duceau la semne de întrebare- a fost raportul secret din februarie 1956 la care Dej a fost prezent. A avut o altă interpretare, Dej s-a simțit direct vizat prin procesul acesta de destalinizare.
A mai fost și lupta aceea intestină - doi lideri din partidul comunist Chișinevschi și Miron Constantinescu au vrut să-l debarce într-un fel pe Dej. Dej în mărturiile ulterioare spunea că a fost o manevră a Moscovei, el a reușit să dejoace o asemenea chestiune. Deci problema rechemării trupelor soviectice a fost...nu se poate judeca atât de simplu la o partidă de vânătoare. A fost un proces relativ îndelungat, de trei ani în care au contact și elementele de conjunctură, pentru că după 1900 și revoluția ungară, Uniunea Sovietică a fost într-o poziție foarte incomodă, reprimarea a fost deosebit de dură și atunci Hrușciov trebuia să marcheze și la capitolul imagine cu o serie de măsuri de acest gen cum au fost... Rechemarea trupelor.
Au fost momente de repliere
Apropo de tiranie care-și devorează produsul
Exact sunt întru totul de acord cu domniul Otu, au existat momente favorabile dar au existat și momente nefavorabile din păcate, după `55 ca să vă dau câteva exemple, într-adevăr la raportului lui Hrușciov, la congresul al 20-lea (al douăzecilea) din februarie 1956 unde s-a condmanat cultul personalității era vizat Stalin.
Dar Hrușciov nu s-a limitat numai la condamnarea cultului personalității de la el din URSS ci s-a gândit să condamne și cultul personalității din alte țări. Era un bun prilej pentru o rocadă.
Deci lui Dej i-a fost frică în momentul ăla dar el a ieșit și-a zis dom`le vezi , partidul nostru i-a eliminat pe sovietici
Acesta e modelul vă rog să-l urmați
Deci a fost un moment de cumpănă.
Cel mai greu moment a fost totuși revoluția din Ungaria, izbucnirea revoluției din Ungaria, pe fondul liberalizării din iarnă, din februarie `56 că a fost o oarecare liberalizare între ghilimele. și în Polonia a fost..
sigur și atunci izbucnește revoluția în Ungaria.
Păi când a izbucnit revoluția într-un stat socialist se mai putea pune problema să-ți chemi tu trupele care erau de ocupație? Nici vorbă! Însă, așa cum spunea domnul Otu, comportamentul lui Dej abilitatea lui, el imediat l-a adus pe Nagy Imre aici l-a ținut în România. El s-a dus și l-a sprijinit pe Cadar s-ajungă la putere, a participat la refacerea partidului comunist din Ungaria și a câștigat încrederea lui , lui Hrușciov. În decembrie `56 delegația română e condusă de Chivu Stoica, Președintele Consiliului de Miniștri, semnează atunci la Moscova o declarație, a dat un pas înapoi și-o să vedeți de ce: ce se afirmă în 1956: „ În condițiile actuale, când există un bloc militar agresiv în Europa occidentală, când se remilitarizează Germania occidentală și se activizează forțele remarșarde, când Statele Unite ale Americii și țările din blocul Atlanticului de Nord întrețin numeroase forțe militare și baze în apropierea țărilor socialiste și refuză să meargă pe calea dezarmării și a soluționărilor pașnice a chestiunilor litigioase între state, Republica Populară Română și Uniunea Sovietică nu pot să nu fie conștiente de pericolul ce amenință toate statele iubitoare de pace. În aceste condții, și ținând seama de situația internațională existente, ambele părți consideră indicată staționarea vremelnică a unităților militare sovietice în conformitate cu Tratatul de la Varșovia pe teritoriul ” Era practic o tragere de tir, domnule Vartic, o răsturnare a situației.
Categoric
Negarea unor, să spunem tatonări, negocieri sau cel puțin consultații
Și, în... la începutul anului 1957, în aprilie, abia atunci, după mai bine de 10 (zece) ani se semnează un acord între guvernele sovietic și român prin care se reglementează, deci după mai bine de 10 ani statutul trupelor sovietice care erau staționate în România.
Nu era scris nicărieri. Nici ce efectiv trebuie să fie, nici cu ce forțe, nu era reglementat nimic. Cât de cât aici au fost câteva lucruri clare că Oricum exista un acord , un acord
Convenția militară din `48?
Nu , este vorba de acordul acesta de care vorbește domnul Vartic din 1957, exista o bază juridică, exista ceva.
De la care se punea problema
Păi eu văd acest acord ca un succes al politicii Bucureștiului care a reușit totuși să, să determine Uniunea Sovietică să încheie un acord.
Cât a trăit Stalin, era de la sine înțeles prezența armatei roșii și nu s-a simțit nevoia unui acord. Acordul, domnule profesor Otu, însemna și tratament, să zicem pe principii egale?
Nu, nu , evident că partea de întreținere le revenea autorităților române.
Dar exista o bază juridică pentru prezența trupelor sovietice din România. Probabil, zic eu, a fost și un calcul al liderilor politici români că acceptând un asemenea statut juridic, pot să netezească asperitățile sovietice față de această idee a rechemării de pe teritoriul național. Ținea mai mult de strategia pe care a folosit-o.
Da, de strategie.
Oarecum se apropie de strategia principilor români, a domnilor români în Evul Mediu cu un pic bizantinism aici, dar asta e politica. A folosit, da.
Și în cazul ăsta a folosit.
Iertați-mă.
Eu mai cred că a fost și o ambiție a lui Hrușciov. Domnule eu n-o să-mi chem trupele când vreți voi. Să fie clar, recunosc , el recunoaște în memorie că voi, românii mi-ați cerut, dar o să hotărâm , eu voi decide când anume o să le retrag și în ce condiții. Și aici chiar îi rămân așa, domnul Otu știu că m-ai incitat să scriu un material chiar cu titlul ăsta, dacă chemarea trupelor sovietice, rechemarea lor în, mă rog, în Uniunea Sovietică a fost o victorie a diplomației românești sau cumva o decizie a Moscovei? Părerea mea: categoric a fost o decizie a Moscovei. Și a mea la fel.
Adică a fost o decizie a Moscovei. Nu că am vrut noi, nu.
Nu valoram. Sigur demersurile românești contează.
Au contat, sigur că au contat.
Contează, contează.
Rămân în istorie.
Rămân în istorie dar nu trebuie să le exagerăm pentru că o mare putere, o super putere cum era Uniunea Sovietică în anii războiului rece nu își permitea gesturi de asemenea amploare doar la inițiativa românilor ci au fost calcule politice, militare strategice deosebite mai ales, și subliniez această chestiune pentru că e foarte important aspectul în economia discuției noastre, retragerea trupelor sovietice să-i spunem o retragere, rechemearea trupelor sovietice din România a fost însoțită de o reducere a trupelor , a efectivelor pactului de la Varșovia.
România trebuia să reducă cu 55.000 de oameni forțele sale armate. Pe de o parte, deci , Uniunea Sovietică retrăgea trupele din România, rechema trupele din România, rechema o divizie de ....din Ungaria, un gest semnificativ, având în vederea presiunea ce a fost în noiembrie 1956, reducea trupele din Republica Democrată Germană și, iată, reducea și efectivele la nivelul Pactului de la Varșovia și România trebuia să se conformeze și s-a conformat în asemenea acțiuni Ține și de imagine și ține și de costuri.
Neapărat.
Economic.
Costă mult mai ușor să ții un militar pe propriul teritoriu decât să-l ții în altă parte, chiar dacă partea gazdă, să spunem așa, acoperă o parte din cheltuieli dar e vorba de armament, de instruire, de celelalte costă mult mai mult și atunci Hrușciov a mers pe o altă paradigmă: a mers pe coexistența pașnică pe întrecerea pașnică între cele două blocuri.
El era convins. Că e mai bun socialismul decât capitalismul.
El era convins că socialismul va câștiga și atunci pornind de la aceste principii care i-au ghidat activitatea, a fost de acord cu această decizie, cu rechemarea trupelor de pe teritoriul țării.
Dar chiar el a inițiat-o .
Documentul pe care vreau să-l invoc este o scrisoare pe care a scris-o Hrușciov și a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu Dej mulțumit de întreaga lui comportare cât și de ...Și Dej, repet a fost foarte abil să nu-i supere deloc să nu supere stăpânul și atunci la 17 aprilie 1958 este înștiințat de această scrisoare unde Hrușciov scrie „ pe fondul noii destinderi internaționale și având în vedere că România dispune de forțe înarmate de nădejde, capabile să dea o ripostă provocărilor imperialiștilor, URSS consideră că acum nu mai este necesară staționarea trupelor sovietice în România ” iar la 24 mai deci peste o lună, se semnează la Moscova acordul între ministere, ministerul forțelor armate ale Republicii Populare Române și Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice referitor la modalitatea retragerii, să spunem, a trupelor sovietice. Ele vor fi retrase în perioada 15 iunie-15 august 1958 și aici e interesant – ce au făcut autoritățile române: mitinguri, banchete, mulțumiri. Au fost.
Flori, drum bun!
Așa este.
Direcția Superioară Politică a Armatei a întocmit un plan de manifestări ocazionate de rechemarea trupelor sovietice din România, foarte interesant, întâlniri la casele armatei, mitinguri ale prieteniei româno-sovietice, întâlniri între militarii fruntași ale celor două armate, mitinguri ale oamenilor muncii, deci a fost un , un plan amplu. Ideea a fost rechemarea trupelor sovietice din România să fie o manifestare a prieteniei de nezdruncinat dintre Uniunea Sovietică și Republica Populară Română. Dar, oficialii de la București se așteptau să scape cât mai repede.
Gheoghiu Dej spunea „Dați-le ce vor numai dați-le să plece!” asta susțin unii martori oculari. De culise, oficial nu putea fi făcută o asemenea declarație, vă dați seama că acele banchete și mitinguri nu trebuia să te bucuri foarte mult ba chiar..
Era o bucurie reținută.
Era o bucurie reținută, da, dar acuma trebuie văzut, regimul poate chiar în unele manifestări a fost și sincer, pentru că-și datora pozițiile la care au ajuns, câștigate, datorită prezenței Armatei Roșii și trebuia să mulțumească.
Pe care Hrușciov i le-a adresat lui Gheorghiu Dej dacă nu era armata noastră, voi n-ați mai fi avut partidul la putere.
n-ați fi avut partidul la putere și asta este așa dacă nu ...era armata roșie partidul nu venea la putere și regimul nu se consolida.
Avem și o mărturie în ediția de astăzi, aparține domnului colonel în rezervă, Gheorghe Cristache la rândul său istoric militar, care a trăit acele vremuri.
Pe atunci anul 1958, se afla în garnizoana Timișoara . un interviu de Mirela Bozovan. Sentimentele populației față de trupele sovietice – la început au fost cu flori și cu nu știu ce cu urcarea pe tancurile sovietice când au intrat trupele sovietice în București și în celelalte orașe ale țării.
Realitatea este că am fost ocupați. România a pierdut războiul. În 1958 eram în Timișoara cu grad de căpitan la trupele de apărare antiaeriene a teritoriului. Prezența trupelor sovietice era foarte numeroasă în comparație cu alte garnizoane, de exemplu, în Pitești sau în sfârșit, în Craiova. Pentru noi ca militari un moment deosebit a fost revoluția maghiară din octombrie 1956 în care noi eram încazarmați zile întregi și populația era într-o încordare mai deosebită pentru că era aproape de granița cu Ungaria și evenimentele din Ungaria se simțeau foarte intens, cu atât mai mult cu o parte din trupele din Timișoara, trupe sovietice au fost angajate pentru scurt timp în înăbușirea revoluției din Ungaria. Cum erau relațiile dintre dumneavoastră și militarii sovietici?
Relativ normale.
Noi nu ne temeam atât de trupele sovietice cât de consilierii militari care se-amestecau în toate treburile noastre, ale armatei române, ale comandamentelor militare române. Ei trebuia să cunoască toate activitățile și uneori le impuneau. De exemplu aplicație, trageri de luptă și așa mai departe. În momentul în care s-a aflat că trupele sovietice urmează să părăsească România ați primit ordine speciale să le spunem, din partea superiorilor?
Nu.
Cum să vă purtați cu ei...
Nu, nu, nu.
Nu i-ați condus la gară cu flori și..
Nu!
Au plecat așa de liniștiți, au venit cu tam-tam, pe tancuri și cu flori și cu nu-știu-ce. La plecare a fost o liniște...nu s-a observat o agitație deosebită cu plecarea trupelor sovietice. S-a observat după retragerea trupelor sovietice o oarecare liniște, destindere, pentru că ei au ocupat o mare parte din spațiile armatei române și din spațiile civile. Locative?
Sigur că da.
Cadrele noastre trebuia să fie înghesuite uneori și câte două familii în același spațiu, în același apartament. Și eu am fost.. am stat în apartament cu încă o familie și după ce au plecat am primit un spațiu care a fost eliberat de o familie- că ei venise și cu familia- de cadre sovietice. Vă mai pot spune ceva, că trupele sovietice fiind numeroase în Timișoara aveau și niște magazine. Și ce cumpărați de acolo?
Eu am cumpărat o servietă din piele fabricată în Bulgaria.
Cumpăram ciorapi sovietici, cumpăram batiste ungurești, stofe din republica democrată germană pentru că la noi în perioada aia era criză, nu se găseau. După plecarea trupelor sovietice din Timișoara, acolo unde dumneavoastră erați căpitan, mi-ați spus.
Căpitan.
S-a schimbat ceva în organizarea armatei române?
Influența plecării trupelor sovietice s-a constatat și s-a manifestat în mod deosebit prin relaxarea situației generale social-politice.
Dar în armată ce însemna relaxare?
Nu mai depindeam de consilierii militari sovietici, nu mai depindeam cu organizarea importantelor activități în armată în comandamente, în unități, de prezența generalilor sau consilierilor sovietici și de atunci din 1958, armata română, ca și societatea românească în general au trecut la revenirea într-o oarecare măsură, a tradițiilor românești.
Uniformele – până atunci erau uniforme, copie, într-o oarecare măsură după uniformele sovietice. De asemenea, erau tradițiile cultul eroilor de exemplu, uitați pe 13 iunie se sărbătorește Ziua Eroilor, deci tradițiile românești au început să revină la normal. Domnul colonel în rezervă, Gheorghe Cristache cu o rememorare a acțiunii de retragere a armatei roșii din România.
Militarii sovietici au plecat, au plecat și consilierii după cum spuneați, a rămas agentura și oameni de încredere ai Moscovei. Cum au privit autoritățile militare românești această prezență? Cum au reușit? Nu, aici fac o mică rectificare față de ce spuneați dumneavoastră.
Vă rog.
Au plecat trupele, dar consilierii au rămas.
Până în `63.
Da, adică au continuat după 1958, consilierii au rămas, ba mai mult, vreau să vă spun.
Chiar consilieri militari, militari
Militari, da , în 1959 Dej mai cerea 9 consilieri- am găsit un document.
Mai cerea el 9 consilieri militari. Poate că făcea parte din jocul său.
El nu avea nevoie, trimitea...îl urmăreau, armata era încă sub reformă, că mă gândesc și la cartea pe care am publicat-o noi cu reforma armatei române, pentru că ea, armata, continua să se reformeze sub toate aspectele, categoric că după modelul sovietic.
Au trecut la uniforma..
Uniforma era categoric sovietică, erau la marină gradele alea căpitan, servovorangă, aftarovorang și tergivorang, adică rangul trei, doi, unu, adică toate gradele, erau după, erau gradele strict ..
Mai este un aspect: armata română cum s-a construit ea în anii `50 era dependentă de sprijinul sovietic.
Deci sub aspectul dotării, sub aspectul munițiilor, sub aspectul instruirii era încă dependentă de armata sovietică și așa într-un fel a rămas până la sfârșitul regimului comunist, pentru că vreau să precizez pentru ascultătorii noștri, niciodată România n-a cerut ieșirea din Tratatul de la Varșovia. Era o chestiune de geopolitică, de strategie, Ceaușescu a obținut o anumită autonomie dar n-a pus niciodată retragerea din Tratatul de la Varșovia deși liderii sovietici, în discuțiile pe care le-au avut, mai ales după 1968, l-au acuzat pe Ceaușescu că vrea să se retragă din Tratatul de la Varșovia dar nu există o cerere oficială așa cum avem în cazul Ungariei, când în `56 când Imre Nagy a declarat neutralitatea țării și deși armata română era încă dependnetă, până s-a făcut industria națională de apărare era încă dependentă de suportul sovietic. Acest lucru s-a văzut foarte bine în anul 1968 când aveam rachete nu aveam focoase, când aveam anumite categorii de armament dar nu aveam muniție, și așa mai departe. Și e aici s-a trecut, a fost elementul central care a determinat activarea acestui principiu de crearea a unei -o schimbare politică desigur, crearea unei industrii naționale de apărare care a înregistrat anumite progrese în anii `70-`80 . Și acum, în spijinul a ceea ce spuneați dumneavoastră, într-adevăr, trupele au plecat, dar au rămas pe loc așa cum spuneam, o serie de elemente de logistică, de infrastructură, era vorba de depozite, de muniție, cu muniție, bineînțeles, depozite de carburanți, lubrefianți, materiale de punte pentru marină și alte materiale necesare Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia și de care aveam o întreagă răspundere, și așa cum spuneați de-abia în 1971 am găsit și eu după 13 ani, mareșalul sovietic Zaharov a trimis o telegramă generalului colonel Ion Ioniță prin care îi făcea cunoscut că rezervele flotei URSS din Marea Neagră aflate pe teritoriul României vor fi înapoiate URSS.
Iată până unde s-au întins. Din păcate, aici se încheie o altă ediție a emisiunii Istorica, domnule profesor Petre Otu, domnule Comandor Gheorghe Vartic, vă mulțumesc.
Și noi mulțumim.
Mulțumesc și ascultătorilor, regia de montaj Eugenia Ivanov și Ancuța Tudorache, regia de emisie a fost semnată de Mariana Băjenaru și Monica Zaharia.
Sunt George Popescu, aici e Radio România Actualități urmează Radiojurnalul și Agenda Globală.