PUTEREA DIN UMBRĂ - YouTube (1)
Noul șef al Poliției, Liviu Vasilescu,
a fost numit de premierul Viorica Dăncilă,
la propunerea ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor.
Postul rămăsese vacant după ce…
Pe 21 august 2019,
în fruntea Poliției Române se instalează o nouă conducere:
Liviu Vasilescu devine inspector general, iar Constantin Nicolescu preia funcția de adjunct.
Potrivit unei cutume răspândite printre oamenii de la vârful Poliției,
șefii Inspectoratul General al Poliției Române
se tem că ar putea avea tehnică de înregistrare montată în birouri,
așa că decid să facă verificări în acest sens.
Oficial, structura însărcinată să prevină orice vulnerabilitate din interiorul Poliției
este Direcția Generală de Protecție Internă,
adică serviciul secret al Ministerului de Interne,
mai cunoscut ca Doi și-un sfert.
În condițiile în care cei doi comisari proaspăt instalați la vârful Poliției
se tem tocmai de o supraveghere din partea DGPI,
aceștia decid să încalce procedurile
și să apeleze la o altă structură pentru a verifica birourile:
este vorba de DOS,
Direcția de Operațiuni Speciale din Poliția Română,
pe care Liviu Vasilescu o condusese în trecut
și în care avea încredere.
DOS este o structură importantă,
formată din ofițeri familiarizați cu tehnica de interceptare și cu munca sub acoperire.
Aceștia lucrează de obicei în civil
și folosesc mașini fără inscripțiile Poliției Române.
În data de 29 august 2019,
la o săptămână de la instalarea noii conduceri,
o echipă de ofițeri de la DOS
este chemată să facă verificarea.
Unul dintre acești ofițeri este Ionuț Mihalache.
Eram ofițer de poliție în cadrul Direcției Operațiuni Speciale
și asiguram suport tehnic structurilor
care aveau nevoie pentru furnizarea de probe în dosare penale,
în baza mandatelor de supraveghere tehnică.
Fiind unul dintre cei mai vechi,
eram una dintre persoanele la care se apela
în lucrările astea mai sensibile,
mai secrete, mai discrete,
care aveau nevoie de o confidențialitate mai mare
decât alte lucrări
și pur și simplu într-una din zile am fost sunat de către unul din directorii
de la noi, de la Direcția Operațiuni Speciale
și mi s-a spus că trebuie să mergem într-unul din birourile de la IGPR
să-l verificăm.
Eu știam deja ce înseamnă asta,
însemna să vedem dacă acolo are montat
un echipament de înregistrare audio-video.
Noi, ca și structură, nu aveam echipamente de identificare,
noi căutam grosso modo,
cu o șurubelniță și o lanternă,
nu eram specializați în căutare.
Am mers acolo
și în, nu știu,
în cinci minute, ceva de genul ăsta,
am găsit într-un colț
un fir
pentru că am lucrat cu acel tip de echipament,
l-am identificat ca fiind un fir de microfon
de la un anumit tip de echipament de înregistrare.
N-a fost nevoie să caut mai departe
pentru că imediat l-am chemat pe acest director care era cu noi acolo,
i-am arătat microfonul,
a venit și locuitorul din birou,
respectiv comisar-șef de poliție Constantin Nicolescu,
era adjunctul inspectorului general al Poliției
și,
mai departe, am ieșit din birou.
Ni s-a spus „ok, am terminat, hai să mergem”.
Asta a fost în august 2019.
Nu era prima oară când mergeam într-un birou
al unui lucrător sau șef din IGPR,
s-a mai întâmplat de-a lungul timpului să mai mergem să căutăm,
însă a fost prima oară când chiar am găsit ceva.
Conform mărturiilor pe care le-am adunat pe parcursul documentării,
echipamentul de înregistrare găsit de echipa DOS era în funcțiune,
adică înregistra și transmitea din biroul adjunctului Poliției Române, Constantin Nicolescu.
În urma descoperirii, și alți șefi de la vârful instituției
au solicitat ca birourile lor să fie controlate.
Ofițerii DOS
au mai verificat biroul inspectorului general Liviu Vasilescu,
pe cel al consilierului acestuia de la acel moment, Bogdan Despescu,
și pe al adjunctei Carmen Țuicu,
însă n-au mai identificat nimic suspect.
Nu e clar ce măsuri instituționale s-au dispus cu privire la
tehnica de înregistrare găsită în biroul lui Nicolescu,
pentru că niciunul dintre cei patru ofițeri de la vârful Poliției
care au avut cunoștință de acest incident
nu a vrut să ne răspundă la întrebări.
Ce știm este că o lună mai târziu,
în septembrie 2019,
ofițerii de la Operațiuni Speciale au fost chemați
din nou să verifice biroul adjunctului Constantin Nicolescu.
După încă o lună,
am fost chemați
de către șeful de serviciu, de data asta,
în primă fază
șeful de serviciu a fost în concediu,
probabil că de-aia domnul director a apelat direct la mine.
De data asta, a doua oară, în septembrie,
la 30 de zile, plus - minus o zi, două,
șeful de serviciu mi-a spus:
„Măi, uite, trebuie să mergem din nou în biroul ăla în care ați fost voi
să vedem dacă mai este echipamentul ăla acolo.”
De data asta am tras un pic de plintă pentru că,
uitându-ne mai atent,
se vedeau ledurile echipamentului, efectiv se vedeau niște leduri
și doar am tras un pic de plintă, nu era prinsă în nimic.
Mai mult de atât,
după secvența ledurilor, mi-am dat seama că
echipamentul ăla înregistrează audio-video în momentul ăla,
așa că
am început să mergem pe fir
să ne uităm și după camera video,
dar n-a trebuit să căutăm foarte mult că am găsit-o la fel,
cu o reparație
neprofesionistă.
Poate tocmai
și după evenimentul ăsta
am considerat că e tot ceva intern
între ei, poate, nu știu, o firmă privată.
Adică nu mi s-a părut ca o lucrare făcută
de o structură specializată
în chestia asta.
Constantin Nicolescu a părut surprins
că echipamentul încă este acolo și
a folosit exact cuvintele astea:
„Ia, uite, mă, nenorociții,
abia au plecat de-aicea
și mi-au spus că nu este nimic și mi-au dat și hârtia asta”.
Și mi-a arătat o hârtie pe care scria că
Direcția Generală de Protecție Internă
a verificat anti interceptare biroul indicat,
nu mai știu exact cum era formulată,
și nu a identificată
vreo vulnerabilitate sau ceva de genul ăsta.
Toată lumea a tras concluzia că ei
s-au prefăcut că nu găsesc.
Am cerut o poziție oficială de la Inspectoratul General al Poliției Române,
care nu a negat incidentul,
dar ne-a răspuns că întrebările privind soluționarea cazului
și măsurile luate la nivelul propriei instituții
le „excedează competențele”.
Poliția sugerează, practic,
că povestea microfoanelor găsite în sediul său
ține de o altă structură.
Ulterior am aflat
că a fost chemat șeful Structurii de Securitate,
acesta a constatat că echipamentul este acolo
și i-a chemat pe cei de la DGPI să-și ridice echipamentul.
Din punct de vedere legal,
DGPI, adică serviciul secret al Ministerului de Interne,
nu putea monta tehnica de înregistrare
descoperită în biroul inspectorului general adjunct
decât în baza unui mandat autorizat de un judecător.
Putea fi un mandat de supraveghere tehnică
în cadrul unui dosar penal în care adjunctul Poliției
ar fi putut avea calitatea de suspect.
Sau putea fi vorba de un mandat de siguranță națională,
în care serviciul secret al MAI
ar fi convins un judecător de la Curtea Supremă că adjunctul Nicolescu
reprezenta o amenințare la siguranța națională
și trebuia supravegheat.
În ambele cazuri,
DGPI avea la îndemână proceduri clare
care sunt urmate atunci când tehnica pusă în baza unui mandat
este descoperită:
în prima variantă
trebuia anunțat procurorul care instrumenta dosarul penal,
iar în a doua variantă putea sesiza DIICOT,
structura competentă în cazurile în care se împiedică punerea în aplicare
a unui mandat de siguranță națională.
N-am fost contactați de niciun procuror
pentru a da detalii în legătură cu vreun dosar,
ne-am interesat în stânga și-n dreapta, unde puteam și noi să ne interesăm,
am aflat că nu există niciun dosar
care îl priveșete pe acest Constantin Nicolescu.
În lunile de după incident,
ofițerii de la Operațiuni Speciale n-au fost chemați
însă de niciun procuror pentru explicații.
DGPI a preferat să abordeze situația prin alte metode.
Având în vedere că am intrat în procedură de revalidare eu,
cu colegul cu care am fost acolo,
cu șeful de serviciu și cu directorul care ne-a trimis,
am făcut clar legătura cu găsirea acestui echipament.
Dar fără să ni se spună că ăsta e motivul
pentru care am intrat în procedură de revalidare.
Procedura de revalidare privind accesul la informații clasificate
este pârghia prin care DGPI poate influența în mod decisiv
carierele angajaților din Ministerul de Interne.
Pentru a-și desfășura activitatea,
orice angajat aflat într-o poziție
sau o structură importantă a ministerului
de la polițiști până la jandarmi,
pompieri și polițiști de frontieră
are nevoie de un aviz de securitate
care îi conferă acces la informații clasificate.
Aceste avize sunt ierarhizate
în funcție de importanța datelor cu care lucrează:
secret,
strict secret,
strict secret de importanță deosebită.
Accesul la informații clasificate este dat de ORNISS
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
În cazul polițiștilor,
acest acces este acordat în urma unei propuneri
venite de la serviciul secret al Ministerului de Interne.
ORNISS nu are capacitate de analiză,
ci doar pune în aplicare propunerile DGPI,
considerându-se că acest serviciu adună informații
și știe când un polițist poate deveni o vulnerabilitate pentru instituție.
Când ajunge la această concluzie,
DGPI declanșează o procedură de revalidare
care poate duce la retragerea avizului.
Pentru cei patru ofițeri de la DOS,
procedura de revalidare a durat neobișnuit de mult,
aproape un an și jumătate,
timp în care și-au continuat misiunile de serviciu.
Asta ridică un semn de întrebare:
dacă accesul lor la informații clasificate
reprezenta o vulnerabilitate,
de ce situația lor nu s-a clarificat mai repede?
În această lungă perioadă în care au fost ținuți în tensiune,
cei patru ofițeri au trecut printr-un interviu de securitate
ținut la sediul DGPI.
Eu am întrebat, pe parcursul interviului am întrebat
cred că de vreo cinci ori
„de ce am intrat în procedură de revalidare,
de ce nu-mi dați avizul, ce se întâmplă?”.
Nu stiu...
Mi-au lăsat impresia că ignoră pur și simplu,
nu mi-au răspuns la absolut nicio întrebare în timpul interviului,
ba chiar aveau grijă din când în când să-mi spună
„aveți mare grijă ce spuneți că vă riscați cariera”
sau ceva de genul ăsta.
Adică aveau grijă să-mi inducă așa, o stare de
neliniște din când în când.
Ionuț Mihalache susține că, după acest interviu,
a primit semnale că DGPI i-ar oferi o portiță de scăpare.
Au trimis într-o seară unul din colegi
să-mi inducă,
nu mi-au spus direct, dar a încercat să-mi inducă
„du-te, stai de de vorbă cu ei că e bine,
că poate te iartă, că poate…”,
ca și cum eu aș fi greșit cu ceva
și aveam nevoie de iertarea lor.
N-am considerat niciodată că am greșit cu nimic,
nici acum nu consider că am greșit cu nimic,
am respectat dispozițiile șefilor, am raportat ierarhic.
Bineînțeles că am refuzat mă duc să stau de vorbă cu ei.
După care, la
aproximativ 30 de zile,
au încercat aceeași metodă prin
șeful Direcției Operațiuni Speciale, respectiv
domnul Marian Benone Matei,
care m-a chemat în birou și pe mine și pe colegul meu, undeva seara,
pe la 9 seara,
și ne-a spus aceeași placă,
că ei sunt foarte nemulțumiți de răspunsurile
pe care le-am în dat în interviu,
că sunt foarte agresivi
și că
trebuie să înțelegem că ei nu au nimic cu noi,
lăsându-ne impresia că nu suntem atât de importanți,
și că vor doar să stăm de vorbă cu noi
și că totul va fi bine.
Nu știam la momentul ăla,
acum știu mai multe decât știam atunci.
Știu că ei aleargă după informatori,
vor să-și facă surse de informații
cât mai multe, în toate structurile
și aveau nevoie de a face din noi niște surse
de informații din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale,
dar am considerat în continuare că nu am greșit cu nimic,
nu am de ce să stau de vorbă cu ei,
am vorbit la interviu,
nu am ce să le spun în plus.