×

We gebruiken cookies om LingQ beter te maken. Als u de website bezoekt, gaat u akkoord met onze cookiebeleid.


image

Poezie - Mihai Eminescu, Din străinătate

Din străinătate

Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,

Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,

Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă

L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.

Și inima aceea, ce geme de durere,

Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,

E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,

E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară

Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,

Să văd ce eu atîta iubeam odinioară

A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,

Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,

Ce respirau în taină plăceri mai naturale,

Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,

În valea mea natală, ce undula în flori,

Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,

Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.

Să mai privese o dată cîmpia-nfloritoare,

Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,

Ce auzi odată copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a rîului, ce geme,

Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,

Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată

În patria-mi iubită, în locul meu natal,

Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată

Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,

În visuri fericite m-ar duce către nori.

Din străinătate From abroad Uit het buitenland Yurt dışından З-за кордону

Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă, Коли він завжди бадьорить, коли всі тут радіють,

Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori, Коли у всіх свої насолоди і безхмарні дні,

Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă Лише душа плаче, туга витає

L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători. До батьківщини милі ковдри, до полів, що сміються.

Și inima aceea, ce geme de durere, І те серце, що стогне від болю,

Și sufletul acela, ce cîntă amorțit, І та душа, що заніміло співає,

E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere, Це моє сумне серце, яке не має втіхи,

E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Це моя душа, яка палає безмежною тугою.

Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară Я хотів би зараз побачити свою Наталу Влацію

Scăldată în cristalul pîrăului de-argint, Купаючись у кристалі срібного потоку,

Să văd ce eu atîta iubeam odinioară Щоб побачити те, що колись так любив

A codrului tenebră, poetic labirint; Темного лісу, поетичного лабіринту;

Să mai salut o dată colibele din vale, Щоб ще раз привітати хатини в долині,

Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Спати з повітрям миру, спокою,

Ce respirau în taină plăceri mai naturale,

Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,

În valea mea natală, ce undula în flori,

Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,

Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.

Să mai privese o dată cîmpia-nfloritoare,

Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,

Ce auzi odată copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a rîului, ce geme,

Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,

Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată

În patria-mi iubită, în locul meu natal,

Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată

Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,

În visuri fericite m-ar duce către nori.