×

We gebruiken cookies om LingQ beter te maken. Als u de website bezoekt, gaat u akkoord met onze cookiebeleid.


image

George Coșbuc - Balade si Idile, Puntea lui Rumi

Puntea lui Rumi

I

Rumi adunase-n creier

Toată cumințenia lumii —

Și-ntr-o zi regele Gupta

Cheamă la palat pe Rumi.

„Mâine-i Anul nou, știi bine.

Și-obicei din vremuri este

Ca-ntr-această zi să fie

Sărbătoare de neveste.

Și-aș dori vrun lucru mare !

Tu ești sfânt, așa se spune,

Faci minuni; și mâine tocmai

Ce n-aș da pentr-o minune.

Înmulțim splendoarea zilei

Vrei ? Găsești tu una-n pripă."

Rumi a rămas pe gânduri,

Negăsind răspuns o clipă.

Și-a plecat. Făcuse dânsul

Mari minuni de alădată,

Dar acum avea prilejul

Pentru cea mal minunată.

II

P-un șes larg sunt adunate

Gințile din Himalaia,

Oșteni negri-n coifuri albe,

Priricipi, preoți, sclavi și raia.

Toți bărbații stau d'oparte,

Iar la mijloc stau fecioare

Și neveste-n largă horă,

Toate-n port de sărbătoare.

Iar regina joacă-n frunte

Cu optzeci de principese.

La un semn s-alină jocul,

Și-acum Rumi-n mijloc iese.

El avea un cort d'oparte,

Iar în cort ? Cine-ar ști spune !

El încet desface cortul

Cu ascunsa lui minune.

Se ivesc doi stălpi, în urmă

Alții doi, apoi mărunte

Peste stâlpi câteva scânduri.

Ce era ? O simplă punte.

„Rege, nimeni nu cunoaște

Ce-i in sufletul femeii,

Numai cei de sus ! Și iatä

Și-ntr-un lemn s-arată zeii !

De va trece peste punte

O femeie credincioasă,

Se va-nfrumoșa femeia,

Rămâind mereu frumoasă.

De va trece însa una

Care și-a-nșelat bărbatul,

Ea se va negri ca noaptea,

Astfel ispășind păcatul.

Dar eu cred că nu-i nici una

Cu păcate ! Cea mai castă

Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă

Rând pe rând câte-o nevastă."

Și-a tăcut. Erau în șiruri

Zeci de mii de sute

De femei: ce de credință

La un loc, ce de virtute !

Dar virtutea — zice Veda —

Este mută, vecinic rece.

Gupta strigă, dă un ordin,

Dă pe-al doilea, dă vro zece

Ș-apoi zâmbitor privește

Spre regină — „De se poate,

Treci tu-ntâi, și după tine

Au să treacă-n urmă toate !"

— „Dacä vrei, eu trec, nu-mi pasä !

Dar chiar eu ? Nu se cuvine

Să pui, rege, la-ndoialä

Sufletul unel regine.

Mä-nroșește singur gândul

Că tu ai aflat cu cale

Tocmai azi să pui la probă

Inima nevestei tale !"

Și-a rămas pe loc regina,

Regele-a privit sinistru

Spre Nipunica, nevastă

Celui mai frumos ministru.

„Iară, rege, zise dânsa,

Nu pot suferi privirea

Multor ochi! Sunt sfiicioasă;

Eu aș trece, însă firea..."

Principesele-nroșite

Bucuros voiau să treacă,

Dar putea să mintă puntea,

Vrun nedrept putea să facă,

Ori mai știi ? Bătrânul Rumi

Face-o glumă, cum se vede ;

Și-i atât de slabă puntea,

Că-n ea nu te poți încrede.

Ș-apoi cum să creadă lumea

Ce vor spune niște lemne ?

Regele, mușcându-și gura,

A täcut, convins pesemne.

—„Dar minunea unde-i, Rumi ?"

Punând degetul pe frunte

A zâmbit bătrânul preot:

— „Puntea e ca orice punte !

Nici virtutea n-o arată,

Nci păcatul, dar azi, rege,

Dintr-o punte mincinoasă

Trei minuni tu poți alege.

Multe bunuri are omul,

Dar virtutea cea mai mare

E să nu se ție mândru

Cu virtuțile ce are ;

Deci nu-i o minune dacă

Dintr-atâte mii de sute

De femei, nici una mândră

N-am găsit de-a ei virtute ?

Iar frum'sețea-i bun netrainic

Și ispititor la rele,

Știu nevestele-acest lucru,

Și, vezi, ce cuminți sunt ele!

Când ajungerea frumuseții

Este-atât de lesnicioasă,

Nu-i minune că nici una

N-a voit a fi frumoasă ?

Iar minunea cea de-a treia,

Care va fi vecinic nouă,

E că toți noi până astăzi

N-am știut pe cele două !"

A râs regele, curtenii

Toți au râs, și-a râs poporul

Și-a râs însuși sfântul Rumi,

De minuni iscoditorul.

Dar râzând, priveau bărbații

Neîncrezători la scânduri:

I-a cuprins o presimțire

Și-au căzut pe multe gânduri,

Iar nevestele ? Vădite

Cu virtutea-n fața lumii,

Făceau haz că d-astă dată

A pățit rușine Rumi.


Puntea lui Rumi

I

Rumi adunase-n creier

Toată cumințenia lumii —

Și-ntr-o zi regele Gupta

Cheamă la palat pe Rumi.

„Mâine-i Anul nou, știi bine.

Și-obicei din vremuri este

Ca-ntr-această zi să fie

Sărbătoare de neveste.

Și-aș dori vrun lucru mare !

Tu ești sfânt, așa se spune,

Faci minuni; și mâine tocmai

Ce n-aș da pentr-o minune.

Înmulțim splendoarea zilei

Vrei ? Găsești tu una-n pripă."

Rumi a rămas pe gânduri,

Negăsind răspuns o clipă.

Și-a plecat. Făcuse dânsul

Mari minuni de alădată,

Dar acum avea prilejul

Pentru cea mal minunată.

II

P-un șes larg sunt adunate

Gințile din Himalaia,

Oșteni negri-n coifuri albe,

Priricipi, preoți, sclavi și raia.

Toți bărbații stau d'oparte,

Iar la mijloc stau fecioare

Și neveste-n largă horă,

Toate-n port de sărbătoare.

Iar regina joacă-n frunte

Cu optzeci de principese.

La un semn s-alină jocul,

Și-acum Rumi-n mijloc iese.

El avea un cort d'oparte,

Iar în cort ? Cine-ar ști spune !

El încet desface cortul

Cu ascunsa lui minune.

Se ivesc doi stălpi, în urmă

Alții doi, apoi mărunte

Peste stâlpi câteva scânduri.

Ce era ? O simplă punte.

„Rege, nimeni nu cunoaște

Ce-i in sufletul femeii,

Numai cei de sus ! Și iatä

Și-ntr-un lemn s-arată zeii !

De va trece peste punte

O femeie credincioasă,

Se va-nfrumoșa femeia,

Rămâind mereu frumoasă.

De va trece însa una

Care și-a-nșelat bărbatul,

Ea se va negri ca noaptea,

Astfel ispășind păcatul.

Dar eu cred că nu-i nici una

Cu păcate ! Cea mai castă

Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă

Rând pe rând câte-o nevastă."

Și-a tăcut. Erau în șiruri

Zeci de mii de sute

De femei: ce de credință

La un loc, ce de virtute !

Dar virtutea — zice Veda —

Este mută, vecinic rece.

Gupta strigă, dă un ordin,

Dă pe-al doilea, dă vro zece

Ș-apoi zâmbitor privește

Spre regină — „De se poate,

Treci tu-ntâi, și după tine

Au să treacă-n urmă toate !"

— „Dacä vrei, eu trec, nu-mi pasä !

Dar chiar eu ? Nu se cuvine

Să pui, rege, la-ndoialä

Sufletul unel regine.

Mä-nroșește singur gândul

Că tu ai aflat cu cale

Tocmai azi să pui la probă

Inima nevestei tale !"

Și-a rămas pe loc regina,

Regele-a privit sinistru

Spre Nipunica, nevastă

Celui mai frumos ministru.

„Iară, rege, zise dânsa,

Nu pot suferi privirea

Multor ochi! Sunt sfiicioasă;

Eu aș trece, însă firea..."

Principesele-nroșite

Bucuros voiau să treacă,

Dar putea să mintă puntea,

Vrun nedrept putea să facă,

Ori mai știi ? Bătrânul Rumi

Face-o glumă, cum se vede ;

Și-i atât de slabă puntea,

Că-n ea nu te poți încrede.

Ș-apoi cum să creadă lumea

Ce vor spune niște lemne ?

Regele, mușcându-și gura,

A täcut, convins pesemne.

—„Dar minunea unde-i, Rumi ?"

Punând degetul pe frunte

A zâmbit bătrânul preot:

— „Puntea e ca orice punte !

Nici virtutea n-o arată,

Nci păcatul, dar azi, rege,

Dintr-o punte mincinoasă

Trei minuni tu poți alege.

Multe bunuri are omul,

Dar virtutea cea mai mare

E să nu se ție mândru

Cu virtuțile ce are ;

Deci nu-i o minune dacă

Dintr-atâte mii de sute

De femei, nici una mândră

N-am găsit de-a ei virtute ?

Iar frum'sețea-i bun netrainic

Și ispititor la rele,

Știu nevestele-acest lucru,

Și, vezi, ce cuminți sunt ele!

Când ajungerea frumuseții

Este-atât de lesnicioasă,

Nu-i minune că nici una

N-a voit a fi frumoasă ?

Iar minunea cea de-a treia,

Care va fi vecinic nouă,

E că toți noi până astăzi

N-am știut pe cele două !"

A râs regele, curtenii

Toți au râs, și-a râs poporul

Și-a râs însuși sfântul Rumi,

De minuni iscoditorul.

Dar râzând, priveau bărbații

Neîncrezători la scânduri:

I-a cuprins o presimțire

Și-au căzut pe multe gânduri,

Iar nevestele ? Vădite

Cu virtutea-n fața lumii,

Făceau haz că d-astă dată

A pățit rușine Rumi.