×

We gebruiken cookies om LingQ beter te maken. Als u de website bezoekt, gaat u akkoord met onze cookiebeleid.


image

radio Europa Liberă, Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (1)

Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (1)

Emil Hurezeanu: „Stimaţi ascultători, în această seară îmi face plăcere să salut la microfonul Europei Libere, în deplasare la Bucureşti, doi invitaţi foarte speciali, aş spune. Este vorba de domnii Vladimir Vedraşko, corespondentul cotidianului sovietic Pravda la Bucureşti, şi domnul Viktor Volodin, corespondentul la Bucureşti al cotidianului Izvestia. Aţi auzit bine. Corespondentul Europei Libere, post de radio american, sunt român, de origine română, se întâlneşte cu doi corespondeţi sovietici la Bucureşti. Este, probabil, semnul că lucrurile încep să se mişte în Europa. Că ceea ce Mihail Gorbaciov numea „casa comună” a Europei, ceea ce ceilalţi lideri europeni în toamna trecută la Paris numeau Europa comună, nu?, în sfârşit, că ceea ce numim cu toţii, sau ne place să credem, că este procesul de democratizare în Europa de Răsărit şi în Uniunea Sovietică avansează. Iată pe aceste baze se poate ajunge şi la o situaţie, care poate să pară neobişnuită. Este şi un semn, că se poate face ceva şi în România. Vreau să spun mai exact, nu este neapărat vorba de rezultatul unei destinderi să zicem americano-sovietice, poate chiar mai uşor de înfăptuit decât o adevărată destindere de tip democratic în interiorul fiecărei ţări din Europa de Răsărit şi chiar în Uniunea Sovietică. Faptul că ne putem întâlni la Bucureşti, putem discuta la Bucureşti, după ce ani de zile, în mod exponenţial, am fost adversari unii cu ceilalţi, şi încă ce adversari, este un semn bun şi pentru presa sovietică, şi pentru presa americană, nu?, și pentru Bucureşti, şi pentru ce se întâmplă în România. Suntem toţi corespondenţi de presă străini în capitala României. Domnii Volodin şi Vedraşko de ani de zile... în voi ruga să se prezinte şi să spună de cât timp lucrează la Bucureşti.”

Vladimir Vedraşko: „Eu lucrez la Bucureşti de trei ani de zile. Am venit în aprilie 88 şi am fost martor la toate evenimentele, care s-au întâmplat în această ţară de atunci până în prezent.”

Viktor Volodin: „Am venit la Bucureşti în noiembrie 84, exact în preajma congresului 13-lea. Deci, am participat ca martor la congresul al 13-lea, al 14-lea , și văzut toate evenimentele care s-au petrecut aici, începând din noaptea 21 decembrie 89 până acum.”

Emil Hurezeanu: „Cum se explică de vorbiţi atât de bine româneşte? Ca să difuzăm de la început orice de prudenţă sau rezervă a acelora, care ne ascultă şi care, eventual, dacă citesc prea des România Mare, ar putea să creadă: s-au întâlnit ăştia toţi spionii la Bucureşti, bine, eu sunt român, e normal să vorbesc româneşte. Dar Dumneavoastră, totuşi, e remarcabil ce bine vorbiţi româneşte, dar dumneavoastră totuși e remarcabil ce bine vorbiți românește. Cum se explică? Sunteţi români? Aţi învăţat aici? La Moscova?”

Vladimir Vedraşko: „Cu mine este foarte simplu. Tatăl meu a lucrat corespondent al ziarului Pravda la Bucureşti, în anii '60. Deci este un exemplu de, la noi se spune dinastie profesională. Şi în decurs de cinci ani de zile cât am stat aici, în România, având posibilitatea să mă joc cu copii, am învăţat cu ei limba şi de atunci nu am mai uitat-o.”

Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin?”

Viktor Volodin: „Am învăţat limba română la Facultatea de ziaristică la Moscova, și am ales-o ca limbă secundară, limba a doua, după engleză, pentru că unchiul meu a fost aici, la Bucureşti, unul dintre primii directori de la şcoala sovietică.”

Emil Hurezeanu: „Domnilor colegi, dumneavoastră aţi traversat, fiind din '84, respectiv '88, în România, două etape foarte diferite, să spunem. Adică, a fost faza terminală a ceauşismului, a sistemului comunist, spun unii, a unei faze de comunism, spun alţii, şi sunteţi martorii și a ceea ce se întâmplă în prezent, după 21 decembrie 1989. Ştiţi că una din temele de discuţie aici în România este ce s-a întâmplat la 21 decembrie 1989? Ar fi interesant poate, pentru cei care ne ascultă, care sunt locuitorii României, să vă cunoască părerea. Ce credeţi? Ce credeţi că s-a întâmplat de fapt?”

Vladimir Vedraşko: „Eu până acum rămân cu opinia, că în România a avut loc o revoluţie şi pot să explic de ce cred aşa. Am văzut cât de întristaţi au fost oamenii, cât de grea a fost viaţa lor. Ştiam ce sentimente aveau ei faţă de regimul trecut, și cred că ceea ce s-a întâmplat, şi mai ales acele urmări care vor avea loc în continuare, nu neapărat într-un an-doi-trei, în continuare în principiu, acele urmări sunt consecinţele unei revoluţii. S-a făcut o schimbare revoluţionară. Dar cred că, la fel, trebuie să menţionăm că asemenea schimbări nu au cum să se întâmple dacă nu sunt bine pregătite. Se discută mult despre complot, despre revoluţie. Eu cred că oamenii inteligenţi care au supravieţuit acelui regim au avut mai multe prilejuri să discute situaţia care a fost în ţară. Şi discutând această situaţie, cred că nu o dată au pus întrebarea: dar cum să scăpăm de acest regim? Ei, când se pune această întrebare, deja oamenii pornesc o idee. Se porneşte ideea unei organizări a ceva, a unui proces, a unui eveniment. Dar s-au suprapus, probabil, aceste două fluxuri – fluxul de revoltă populară. Nu e neapărat ca milioane de oameni să se ridice. Pentru o revoltă este suficient, cum am văzut, să se ridice sute, şi după aceea câteva mii, şi după aceea câteva zeci de mii de oameni. Dar se produce o lovitură, o explozie atât de puternică, încât alte forţe, care vizează schimbarea regimului, pot să se afirme. Deci, lucrurile puteau reuşi numai în ansamblu. Asta este părerea mea. Există, bineînţeles, multe enigme, nu le vom discuta acuma pe toate. Istoria le va judeca, dacă va avea prilejul să le cunoască pe toate.”

Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin, la un moment dat după Congresul al 14-lea, şi ultimul, al Partidului Comunist Român, în ziarul dumneavoastră, în Izvestia, a apărut o corespondenţă de la Bucureşti, - era, într-un fel, punctul de vedere al dumneavoastră, al corespondentului, dar şi al ziarului, al cotidianului Guvernului, nu? - la ceea ce s-a întâmplat la acest congres. Pentru prima oară atunci, dacă îmi aduc bine aminte, tonul unui articol, publicat în marea presă sovietică, era extrem de critic la adresa personajelor, la adresa Elenei Ceauşescu, în acest caz. Cum se explică, că tocmai atunci s-a întâmplat asta? Atunci ne-am gândit cu toţii, eu cel puţin, am avut o discuţie la radio, e clar, dacă Izvestia o atacă pe Elena Ceauşescu şi cultul personalităţii după acest congres, e clar că ruşii şi-au luat mâna de pe ei. Înseamnă că se poate schimba ceva în România. Care e părerea dumneavoastră?”

Viktor Volodin: „Nu cred că ruşii și-au luat mâna de pe ei. Pentru mine, am spus că am stat aici destul de mulţi ani, şi ca ziarist am vrut să scriu ceva despre România, dar nu cu limbajul de lemn, adică ceva despre oamenii din carton, care numai cu vot pro-, dar pentru că am auzit aici şi alte păreri şi despre regim, şi despre personalităţi, dar n-am văzut nici un mod cum să explic, cum să scriu despre asta. Pe urmă am găsit cred că [un mod]; nici nu trebuia să critic pe cineva direct, sau să spun ce sunt – odioşi, sau siniştri. Trebuia să scot numai citatele din ziare şi să fac o compilație din ele. Pentru că pe oameni nu-i prostește nimic, pentru un om normal, cu gândirea normală, nestricată, neotrăvită, nedeformată, asta era clar, că în ţara asta ceva a îngheţat, a îngheţat la nivelul de doi, sau lun nivel de un grup social, care a pus mîna pe ţară, care suferă, plânge, dar nu ştie cum să scape de ei.”

Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin, întrebarea cheie – a fost sau nu revoluţie?”

Viktor Volodin: „Cred că a fost, şi sunt de acord că ea a coincis cu altceva. Pentru că orice revoluţie trebuie să fie pregătită, nu există revoltă, răsculare, răscoală populară, fără să fie pregătită.”

Emil Hurezeanu: „Dar depinde însă şi de cine a pregătit-o. Credeţi că a pregătit-o Partidul, care era, practic, inexistent, și care este inexistent? A pregătit-o Securitatea, care era forţa cea mai coerentă, să zicem, și cel mai bine organizată? Au pregătit-o serviciile străine, eventu, de poate şi asta, ce credeţi? Domnule Vedraşko?”

Vladimir Vedraşko: „Înainte aş dori să completez în două cuvinte ceea ce a spus colegul meu. De ce presa a schimbat atitudinea, presa noastră? Trebuie să avem în vedere faptul, că s-au schimbat multe lucruri la noi. Deci, noi am văzut multe lucruri care se întâmplau. Am început să ne obişnuim cu realitatea...”

Viktor Volodin: „Şi ne-am obişnuit să fim mai deschişi cu informaţia...”

Vladimir Vedraşko: „... și am început să ne obișnuim cu realitatea. Am insistat să publicăm şi să dăm la ziare realitatea. E drept că nu întotdeauna se publica. Dar bine, asta se întâmplă în toată lumea. Acum la întrebarea dumneavoastră – de cine a fost organizată? Păi am mai spus, că dacă există oameni inteligenți, care vor să scape de un regim, ei încep să se gândească cum să facă acest lucru. E interesant, că asemenea grupuri pot fi diferite. Şi atunci bineînţeles, că toată lumea a dorit schimbarea regimului, dar n-a putut. A fost alt grup, care atunci a ieşit pe balcon. Dar bine, mai departe apar întrebările: oare n-a mai existat şi un alt grup? Care până acum deţine nişte informaţii care ar fi trebuit să fie dezvăluite demult. Acum, mergând spre dumneavoastră în maşină, am uzit la ştirile din Moscova, la un buletin de ştiri, se spunea, se vorbea despre revolta studenţilor din Coreea de Sud, despre tensiunile care sunt acolo din cauză că poliţia a ucis un student. Domnule Hurezanu, să ucizi un student şi să intri într-o fază de tensiune politică, să intri într-o fază când regimul e pe marginea critică a existenţei? Şi să trăieşti în altă ţară, şi să vezi că au murit sute de mii şi nu se mai întâmplă nimic? Nu vreau să judec. Am numai informaţii şi vă spun că mă gândesc şi la aceste fapte, la care se gândesc probabil toţi românii. Dar adevărul deocamdată este ascuns, evident. Şi atunci, dacă adevărul este ascuns, eu mă întreb, şi orice om se întreabă: în interesul cui? În folosul cui se face acest lucru? Şi mai departe şi dumneavoastră, şi eu, şi colegul meu căutăm răspunsul.”

Emil Hurezeanu: „Dorim să găsim răspunsul. Cine a venit acum la putere în România, după părerea dumneavoastră? Studenţii, opoziţia, societatea civilă? Segmente importante din ea susţin că au venit la putere comuniştii, sub o formă nouă.”

Vladimir Vedraşko: „Eu cred, că se pot găsi diferiţi termeni, diferite noţiuni, unele mai dure sau nu. Dar faptul rămâne fapt. Oamenii care sunt la putere sunt foştii comunişti. Deci, la întrebarea cine a venit la putere, eu nu răspund cine sunt ei acum. Eu mă refer la cine au fost ei până atunci. Eu sunt comunist, mă înţelegeţi. Şi pe mine mă doare chestiunea, cum oamenii dintr-o generaţie mai mare, care au fost comunişti mai mulţi ani decât sunt eu, cum de aşa repede pot ei schimba atitudinea. Deci, eu vă spun că e problema mea personală acum. E o problemă de convingeri, de confesiune – unul e catolic, altul e creştin, altul crede într-un Dumnezeu, altul în alt Dumnezeu. Ei, ce se face cu credinţa noastră? A fost aici propus o dată, adică a fost o lozincă, ca comuniştii să se retragă, chiar în punctul opt, dacă nu mă înşel, în Proclamaţia de la Timişoara.”

Emil Hurezeanu: „Nomenclaturiştii, mai exact.”

Vladimir Vedraşko: „Mai exact – nomenclaturiştii. Păi nomenclaturiştii deţin puterea oriunde, asta e foarte clar. Nu e nimic senzaţional. Şi a fost o propunere să se retragă pentru câtva timp. Să dea posibilitatea altora să facă, fiindcă este evident că cei care au condus până acum nu au reuşit. Atunci de ce să nu vedem cum o fac alţii? Poate nici ei nu vor reuşi. Poate vor reuşi. Atunci de ce să nu ne bucurăm că altcineva reuşeşte ceva pentru binele poporului, că atât de mult vorbim despre acest bine şi popoarele o duc tot mai greu şi mai greu.”


Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (1) Geopolitical realities and aspirations in the year of the demise of the USSR (1) Realia geopolityczne i aspiracje w roku rozpadu ZSRR (1)

**Emil Hurezeanu:** **„Stimaţi ascultători, în această seară îmi face plăcere să salut la microfonul __Europei Libere__, în deplasare la Bucureşti, doi invitaţi foarte speciali, aş spune. Este vorba de domnii Vladimir Vedraşko, corespondentul cotidianului sovietic __Pravda__ la Bucureşti, şi domnul Viktor Volodin, corespondentul la Bucureşti al cotidianului __Izvestia__. Aţi auzit bine. You heard right. Corespondentul __Europei Libere__, post de radio american, sunt român, de origine română, se întâlneşte cu doi corespondeţi sovietici la Bucureşti. The correspondent of Free Europe, an American radio station, I am Romanian, of Romanian origin, meets two Soviet correspondents in Bucharest. Este, probabil, semnul că lucrurile încep să se mişte în Europa. Că ceea ce Mihail Gorbaciov numea „casa comună” a Europei, ceea ce ceilalţi lideri europeni în toamna trecută la Paris numeau Europa comună, nu?, în sfârşit, că ceea ce numim cu toţii, sau ne place să credem, că este procesul de democratizare în Europa de Răsărit şi în Uniunea Sovietică avansează. Iată pe aceste baze se poate ajunge şi la o situaţie, care poate să pară neobişnuită. Este şi un semn, că se poate face ceva şi în România. Vreau să spun mai exact, nu este neapărat vorba de rezultatul unei destinderi să zicem americano-sovietice, poate chiar mai uşor de înfăptuit decât o adevărată destindere de tip democratic în interiorul fiecărei ţări din Europa de Răsărit şi chiar în Uniunea Sovietică. Faptul că ne putem întâlni la Bucureşti, putem discuta la Bucureşti, după ce ani de zile, în mod exponenţial, am fost adversari unii cu ceilalţi, şi încă ce adversari, este un semn bun şi pentru presa sovietică, şi pentru presa americană, nu?, și pentru Bucureşti, şi pentru ce se întâmplă în România. Suntem toţi corespondenţi de presă străini în capitala României. Domnii Volodin şi Vedraşko de ani de zile... în voi ruga să se prezinte şi să spună de cât timp lucrează la Bucureşti.”**

**Vladimir Vedraşko:** „Eu lucrez la Bucureşti de trei ani de zile. Am venit în aprilie 88 şi am fost martor la toate evenimentele, care s-au întâmplat în această ţară de atunci până în prezent.”

**Viktor Volodin:** „Am venit la Bucureşti în noiembrie 84, exact în preajma congresului 13-lea. Deci, am participat ca martor la congresul al 13-lea, al 14-lea , și văzut toate evenimentele care s-au petrecut aici, începând din noaptea 21 decembrie 89 până acum.”

**Emil Hurezeanu: „Cum se explică de vorbiţi atât de bine româneşte? Ca să difuzăm de la început orice de prudenţă sau rezervă a acelora, care ne ascultă şi care, eventual, dacă citesc prea des __România Mare__, ar putea să creadă: s-au întâlnit ăştia toţi spionii la Bucureşti, bine, eu sunt român, e normal să vorbesc româneşte. Dar Dumneavoastră, totuşi, e remarcabil ce bine vorbiţi româneşte, dar dumneavoastră totuși e remarcabil ce bine vorbiți românește. Cum se explică? Sunteţi români? Aţi învăţat aici? La Moscova?”**

**Vladimir Vedraşko:** „Cu mine este foarte simplu. Tatăl meu a lucrat corespondent al ziarului __Pravda__ la Bucureşti, în anii '60. Deci este un exemplu de, la noi se spune dinastie profesională. Şi în decurs de cinci ani de zile cât am stat aici, în România, având posibilitatea să mă joc cu copii, am învăţat cu ei limba şi de atunci nu am mai uitat-o.”

**Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin?”**

**Viktor Volodin:** „Am învăţat limba română la Facultatea de ziaristică la Moscova, și am ales-o ca limbă secundară, limba a doua, după engleză, pentru că unchiul meu a fost aici, la Bucureşti, unul dintre primii directori de la şcoala sovietică.”

**Emil Hurezeanu: „Domnilor colegi, dumneavoastră aţi traversat, fiind din '84, respectiv '88, în România, două etape foarte diferite, să spunem. Adică, a fost faza terminală a ceauşismului, a sistemului comunist, spun unii, a unei faze de comunism, spun alţii, şi sunteţi martorii și a ceea ce se întâmplă în prezent, după 21 decembrie 1989. Ştiţi că una din temele de discuţie aici în România este ce s-a întâmplat la 21 decembrie 1989? Ar fi interesant poate, pentru cei care ne ascultă, care sunt locuitorii României, să vă cunoască părerea. Ce credeţi? Ce credeţi că s-a întâmplat de fapt?”**

**Vladimir Vedraşko:** „Eu până acum rămân cu opinia, că în România a avut loc o revoluţie şi pot să explic de ce cred aşa. Am văzut cât de întristaţi au fost oamenii, cât de grea a fost viaţa lor. Ştiam ce sentimente aveau ei faţă de regimul trecut, și cred că ceea ce s-a întâmplat, şi mai ales acele urmări care vor avea loc în continuare, nu neapărat într-un an-doi-trei, în continuare în principiu, acele urmări sunt consecinţele unei revoluţii. S-a făcut o schimbare revoluţionară. Dar cred că, la fel, trebuie să menţionăm că asemenea schimbări nu au cum să se întâmple dacă nu sunt bine pregătite. Se discută mult despre complot, despre revoluţie. Eu cred că oamenii inteligenţi care au supravieţuit acelui regim au avut mai multe prilejuri să discute situaţia care a fost în ţară. Şi discutând această situaţie, cred că nu o dată au pus întrebarea: dar cum să scăpăm de acest regim? Ei, când se pune această întrebare, deja oamenii pornesc o idee. Se porneşte ideea unei organizări a ceva, a unui proces, a unui eveniment. Dar s-au suprapus, probabil, aceste două fluxuri – fluxul de revoltă populară. Nu e neapărat ca milioane de oameni să se ridice. Pentru o revoltă este suficient, cum am văzut, să se ridice sute, şi după aceea câteva mii, şi după aceea câteva zeci de mii de oameni. Dar se produce o lovitură, o explozie atât de puternică, încât alte forţe, care vizează schimbarea regimului, pot să se afirme. Deci, lucrurile puteau reuşi numai în ansamblu. Asta este părerea mea. Există, bineînţeles, multe enigme, nu le vom discuta acuma pe toate. Istoria le va judeca, dacă va avea prilejul să le cunoască pe toate.”

**Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin, la un moment dat după Congresul al 14-lea, şi ultimul, al Partidului Comunist Român, în ziarul dumneavoastră, în __Izvestia__, a apărut o corespondenţă de la Bucureşti, - era, într-un fel, punctul de vedere al dumneavoastră, al corespondentului, dar şi al ziarului, al cotidianului Guvernului, nu? - la ceea ce s-a întâmplat la acest congres. Pentru prima oară atunci, dacă îmi aduc bine aminte, tonul unui articol, publicat în marea presă sovietică, era extrem de critic la adresa personajelor, la adresa Elenei Ceauşescu, în acest caz. Cum se explică, că tocmai atunci s-a întâmplat asta? Atunci ne-am gândit cu toţii, eu cel puţin, am avut o discuţie la radio, e clar, dacă __Izvestia__ o atacă pe Elena Ceauşescu şi cultul personalităţii după acest congres, e clar că ruşii şi-au luat mâna de pe ei. Înseamnă că se poate schimba ceva în România. Care e părerea dumneavoastră?”**

**Viktor Volodin:** „Nu cred că ruşii și-au luat mâna de pe ei. Pentru mine, am spus că am stat aici destul de mulţi ani, şi ca ziarist am vrut să scriu ceva despre România, dar nu cu limbajul de lemn, adică ceva despre oamenii din carton, care numai cu vot pro-, dar pentru că am auzit aici şi alte păreri şi despre regim, şi despre personalităţi, dar n-am văzut nici un mod cum să explic, cum să scriu despre asta. Pe urmă am găsit cred că [un mod]; nici nu trebuia să critic pe cineva direct, sau să spun ce sunt – odioşi, sau siniştri. Trebuia să scot numai citatele din ziare şi să fac o compilație din ele. Pentru că pe oameni nu-i prostește nimic, pentru un om normal, cu gândirea normală, nestricată, neotrăvită, nedeformată, asta era clar, că în ţara asta ceva a îngheţat, a îngheţat la nivelul de doi, sau lun nivel de un grup social, care a pus mîna pe ţară, care suferă, plânge, dar nu ştie cum să scape de ei.”

**Emil Hurezeanu: „Domnule Volodin, întrebarea cheie – a fost sau nu revoluţie?”**

**Viktor Volodin:** „Cred că a fost, şi sunt de acord că ea a coincis cu altceva. Pentru că orice revoluţie trebuie să fie pregătită, nu există revoltă, răsculare, răscoală populară, fără să fie pregătită.”

**Emil Hurezeanu: „Dar depinde însă şi de cine a pregătit-o. Credeţi că a pregătit-o Partidul, care era, practic, inexistent, și care este inexistent? A pregătit-o Securitatea, care era forţa cea mai coerentă, să zicem, și cel mai bine organizată? Au pregătit-o serviciile străine, eventu, de poate şi asta, ce credeţi? Domnule Vedraşko?”**

**Vladimir Vedraşko:** „Înainte aş dori să completez în două cuvinte ceea ce a spus colegul meu. De ce presa a schimbat atitudinea, presa noastră? Trebuie să avem în vedere faptul, că s-au schimbat multe lucruri la noi. Deci, noi am văzut multe lucruri care se întâmplau. Am început să ne obişnuim cu realitatea...”

**Viktor Volodin:** „Şi ne-am obişnuit să fim mai deschişi cu informaţia...”

**Vladimir Vedraşko:** „... și am început să ne obișnuim cu realitatea. Am insistat să publicăm şi să dăm la ziare realitatea. E drept că nu întotdeauna se publica. Dar bine, asta se întâmplă în toată lumea. Acum la întrebarea dumneavoastră – de cine a fost organizată? Păi am mai spus, că dacă există oameni inteligenți, care vor să scape de un regim, ei încep să se gândească cum să facă acest lucru. E interesant, că asemenea grupuri pot fi diferite. Şi atunci bineînţeles, că toată lumea a dorit schimbarea regimului, dar n-a putut. A fost alt grup, care atunci a ieşit pe balcon. Dar bine, mai departe apar întrebările: oare n-a mai existat şi un alt grup? Care până acum deţine nişte informaţii care ar fi trebuit să fie dezvăluite demult. Acum, mergând spre dumneavoastră în maşină, am uzit la ştirile din Moscova, la un buletin de ştiri, se spunea, se vorbea despre revolta studenţilor din Coreea de Sud, despre tensiunile care sunt acolo din cauză că poliţia a ucis un student. Domnule Hurezanu, să ucizi un student şi să intri într-o fază de tensiune politică, să intri într-o fază când regimul e pe marginea critică a existenţei? Şi să trăieşti în altă ţară, şi să vezi că au murit sute de mii şi nu se mai întâmplă nimic? Nu vreau să judec. Am numai informaţii şi vă spun că mă gândesc şi la aceste fapte, la care se gândesc probabil toţi românii. Dar adevărul deocamdată este ascuns, evident. Şi atunci, dacă adevărul este ascuns, eu mă întreb, şi orice om se întreabă: în interesul cui? În folosul cui se face acest lucru? Şi mai departe şi dumneavoastră, şi eu, şi colegul meu căutăm răspunsul.”

**Emil Hurezeanu: „Dorim să găsim răspunsul. Cine a venit acum la putere în România, după părerea dumneavoastră? Studenţii, opoziţia, societatea civilă? Segmente importante din ea susţin că au venit la putere comuniştii, sub o formă nouă.”**

**Vladimir Vedraşko:** „Eu cred, că se pot găsi diferiţi termeni, diferite noţiuni, unele mai dure sau nu. Dar faptul rămâne fapt. Oamenii care sunt la putere sunt foştii comunişti. Deci, la întrebarea cine a venit la putere, eu nu răspund cine sunt ei acum. Eu mă refer la cine au fost ei până atunci. Eu sunt comunist, mă înţelegeţi. Şi pe mine mă doare chestiunea, cum oamenii dintr-o generaţie mai mare, care au fost comunişti mai mulţi ani decât sunt eu, cum de aşa repede pot ei schimba atitudinea. Deci, eu vă spun că e problema mea personală acum. E o problemă de convingeri, de confesiune – unul e catolic, altul e creştin, altul crede într-un Dumnezeu, altul în alt Dumnezeu. Ei, ce se face cu credinţa noastră? A fost aici propus o dată, adică a fost o lozincă, ca comuniştii să se retragă, chiar în punctul opt, dacă nu mă înşel, în Proclamaţia de la Timişoara.”

**Emil Hurezeanu: „Nomenclaturiştii, mai exact.”**

**Vladimir Vedraşko:** „Mai exact – nomenclaturiştii. Păi nomenclaturiştii deţin puterea oriunde, asta e foarte clar. Nu e nimic senzaţional. Şi a fost o propunere să se retragă pentru câtva timp. Să dea posibilitatea altora să facă, fiindcă este evident că cei care au condus până acum nu au reuşit. Atunci de ce să nu vedem cum o fac alţii? Poate nici ei nu vor reuşi. Poate vor reuşi. Atunci de ce să nu ne bucurăm că altcineva reuşeşte ceva pentru binele poporului, că atât de mult vorbim despre acest bine şi popoarele o duc tot mai greu şi mai greu.”