Popasul țiganilor

__(după Geibel)__

În noapte, sub poale de codru-nverzit,

E freamăt de glasuri, un tainic șoptit ;

Ard galbene flăcări și-n zare de foc

Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.

Țiganii, drumeți cei vecinici ei sânt!

Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;

La Nilul cel galben departe născuți,

Ei arși sunt de soare, de vânturi bătuți

Aproape de flăcări, pe pajiște stau

Bărbații sălbatici și chiote dau,

Femeile-aleargă mâncare făcând

Și umplu paharul și-l poartă pe rând.

Ei cântece cântä și basmuri își spun

Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun

Bătrâna țigancă, acolo sub brazi, ,

Descântece-nvață pe negri nomazi

Și oacheșe fete se-nșirä la joc

În cerul cel magic al zärii de foc,

Răsună ghitara fierbinte și-ntins

Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins.

În urmă se culcă, odihnă cătând ;

Le freamătă brazii s-adoarmă curând.

În vis, exilații pământului lor

Văd Sudul, o țară, și ei un popor.

Dar zorile roșii se varsă pe cer,

Frumoasele visuri fantastice pier.

Greu scârțâie carul, ei pleacă la pas —

Dar unde ? O viață de drum și popas!