014. Povestea gâştelor

Povestea gâştelor

George Coşbuc

Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Şi-ntr-o mân-avea papucii, Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură - Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară: "Auleo! Păpucii mei!" Într-un suflet alergară Şi-ntrebau mirate ce-i? "Am rămas, plângea gâscanul, Păgubaş de patru lei! Iată-mă desculţ, sărmanul! Ce mă fac acum, golanul, Fără ei!" "Haideţi toţi, şi moşi şi babe Să-i cătăm pe râu acu!" Repede-notând din labe Cârdul tot pe râu trecu. "I-ai găsit?" - "Eu nu, surată, Ce mă-ntrebi aşa şi tu!" Toate-apoi strigau deodată: "Bată-i pacostea să-i bată! Nici eu nu!" Vara-ntreagă tot umblară, Dar papucii duşi au fost! Şi-au să umble şi la vară Până ce le-or da de rost! Iar gâscanul merge, vine, Face cruci şi ţine post. "Nu-i găsesc! Sărac de mine Iar desculţe, vezi tu bine, Lucru prost!" Gâştele de-atunci, în cale Când vad apa undeva, Căutând pornesc agale Tot crezând că-i vor afla. Vin şi raţe să le-ajute: Mac-mac-mac şi ga-ga-ga! Mac-mac-mac! Haid', vino, du-te, Zile-aşa pe râu pierdute! Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată Şi prin dreptul lor te duci, Sare tabăra lor roată Să te-ntrebe: "Ce ne-aduci? Ai găsit păpucii? Spune!" Tu la fug-atunci s-apuci! Şi te muşcă, doar le-ai spune De păpuci!