SCRISOAREA III (2)

Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,

Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri

Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri...

Și apoi în sfatul țării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi!

Tot ce-n țările vecine e smintit și stîrpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,

Toți se scurseră aicea și formează patrioții,

Încît fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,

Bîlbîiți cu gura strîmbă sunt stăpînii astei nații!

Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!

I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!

Și această ciumă-n lume și aceste creaturi

Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri

Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,

Îndrăznesc ca să rostească pîn' și numele tău... țară!

La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,

Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,

Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...

Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos?

Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă,

Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă,

Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil,

Drept științ-avînd în minte vreun valț de Bal-Mabil,

Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...

O, te-admir, progenitură de origine romană!

Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,

Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă,

Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate înșela,

Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?

Prea v-ați arătat arama sfîșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!

Da, cîștigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;

Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.

Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei,

Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,

Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!