Pustnicul

Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,

Cusut cu foi și roze vișinii,

Și ceruită strălucea podeaua

Ca și-aurită sub lumine vii

Lumini de-o ceară ca zăharu o steauă,

Diamant topit pe-oricare din făclii.

Argint e-n sală și de raze nins

E aerul pătruns de mari oglinzi.

Copile dulci ca îngerii virgine

Prin sală trec purtând cununi de flori;

Ah! __vorba__ înger scapă pe oricine

De lungi descrieri, dulce cititori

Astfel acum ea mă scăpă pe mine

Să zugrăvesc terestrele comori,

Acele dulci, frumoase, june-scule

Cu minți deșerte și cu inimi nule.

La ce-aș descrie gingașa cochetă,

Ce-abia trecută de-optsprezece ani,

Priviri trimite, timide, șirete,

Când unui tont, ce o privea avan,

Când unui ghiuj, cu mintea căpietă,

Urât ș-avar, sinistru și pleșcan,

Sau unui general cu talia naltă,

Strigău și prost ca și un bou de baltă?

Să cânt cum samănă de rău, impulsul

În corp de înger, sufletul diform?

Ironiei lui Byron să-i simt pulsul,

Ori autorului ce-a scris __Marion de Lorme__?

Să descriu nopți romantice? Avulsul

Ce apele plângând le-aruncă adorm

Chiar îngerii și în azur muiete

Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete?

Și să discos dar inima femeii

Suspinsă-n nopți albastre, plin- de-amor?

Ah, a ei patimi au firea scânteii:

În clipa ce le naște ele mor;

Închideți ochii, căci păzească zeii

L-a lor lucire să te uiți cu dor:

Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă

Pasiunea li lumin-a lor risipă.

La ce escursiuni? Ce nu sunt oare

Unde v-au dus, în sala cea de bal,

Pe înflorite, dulci și moi covoare,

Unde mii flori mirosul lor esal;

Sub a perdelei umbră scutitoare,

Ce de trădarea mândrului cristal

Al marilor oglinzi te scapă sigur,

Când vrei s-observi cum grupe se configur.

Deci după o perdea! Pe-o moale sofă

Alene șade-un înger de copil.

În păru-i negru-o roșie garofă,

În ochi albaștri plutitori ș-agil

Și haina de-albă, strălucită stofă

Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil,

Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce

Sub evantaliu-i ce plutește dulce.

Un înger, da! aripa doar se cade

Pe a ei umeri albi ca neaua, goi,

Spre-a fi un îngeraș precum se cade.

Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi!

Cine-ar ghici vodată cum că șade

Un demon crud în suflet de noroi?

Cu vorba înger însă eu săracul

Mă voi scuti de a descri pe dracul.