Departe sunt de tine...

Departe sunt de tine și singur lângă foc,

Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,

Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,

Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.

Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,

Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;

Cu degetele-i vântul lovește în ferești,

Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești,

Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,

Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci;

Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini

Și parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…

Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,

În sărutări unim noi sărmanele vieți…

O! glasul amintirii rămâie pururi mut,

Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,

Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult…

Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!