Asta vreu, dragul meu

Iubești scumpa mea frumoasă

Ghirlăndioara de-albe flori,

Ce-ncunună grațioasă

Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?

Poate roza cea tăcută

Care dulce se sărută

Cu fluturii râzători?

Ba nu, nu: cununa-n laur,

Cinsă-n aur, aur, aur,

Atunci este un tezaur:

Asta vreu,

Dragul meu!

Iubești, dulce drăgulină,

Doina mea de tainic dor

Ca pe lira mea suspină

Dulce, blând, încetișor?

Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?

Poate cântul de-armonie

Care Eol îl adie

Printre frunze, printre flori?

Ah! Când aurul suspină

În punguța plină, plină,

C-o cântare metalină!

Asta vreu,

Dragul meu!

Iubești poate pe Selene,

Ca o candelă lucind,

Când cu pasu-i lin, alene

Se preumblă surâzând?

Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?

Iubești poate alba zare

Ce-o săgeată mândrul soare

Peste câmpul înflorind?

Ah! Când aurul dulce sună

În punguța mea nebună

Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,

Dragul meu!

Iubești patria-ți măreață

Ce de glorii duce dor,

Când în palida ei față

Se deseamnă-un viitor?

Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?

Poate visul mare, mare

De mărire, răzbunare,

Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,

Mi-ar da aur, aur, aur,

Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,

Dragul meu!