×

우리는 LingQ를 개선하기 위해서 쿠키를 사용합니다. 사이트를 방문함으로써 당신은 동의합니다 쿠키 정책.


image

George Coșbuc - Balade si Idile, Poet și critic

Poet și critic

—„Ce știu nu vreau să țin secret—

Te rog să lași în pace muza,

Căci tu ești cel mai prost poet

În Siracuza.

Troheii șchiopi și iambii duri;

Și nici nu știi măcar să-i furi!”

Dar n-a sfârșit, căci Dionis,

Ca un al doilea Ajax mitic,

A râs de furie și-a-nchis

În turn pe critic.

P-un biet Omer îl poți nega;

Dar când e prinț, e altceva.

Orice poet, ca rege-i prost;

Dar ca poet e orice rege

Un geniu cum puțini au fost!

Deci să-nțelege

De ce murind fu Nero trist,

Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Și bietul critic, otrăvit

D-ale slujbașilor insulte,

Trei părți din zi era silit

Mereu s-asculte

Toți iambii despre cari a zis

Că-s cei mai proști din câți s-au scris.

Din zori de zi un sclav îi sta

La cap, citind până-ndeseară;

Așa și ieri, și azi așa

Și mâine iară.

Și tot tavanul era scris

Cu versuri d-a lui Dionis.

Dar după ce-a trecut un an,

Slujbașul vine și-l vestește

Că-l iartă nobilul tiran,

Și că-l poftește

Să meargă la palat curând.

Poetul l-a primit râzând.

—„Am versuri iar! Un nou volum,

Și laude-mi spun toți Zoilii.

Să vezi! Eu cred că fac acum

Mai buni dactilii.

N-am nici un vers pocit și rău,

Și-aș vrea s-aud cuvântul tău!”

Și de pe sul, cu mult avânt,

Ies odele, încet, cu-ncetul.

Olimpic și cu glasul sfânt

Citea poetul.

Curtenii, transportați, răspund:

—„Ce-artistic, ah! și ce profund!”

—„Și tu ce zici? M-am îndreptat?”

Polixen, tremurându-i pașii,

Spre ușă pleacă, resignat,

Privind slujbașii:

—„E cheia temniții la voi?

Haid', duceți-mă înapoi!”


Poet și critic

—„Ce știu nu vreau să țin secret—

Te rog să lași în pace muza,

Căci tu ești cel mai prost poet

În Siracuza.

Troheii șchiopi și iambii duri;

Și nici nu știi măcar să-i furi!”

Dar n-a sfârșit, căci Dionis,

Ca un al doilea Ajax mitic,

A râs de furie și-a-nchis

În turn pe critic.

P-un biet Omer îl poți nega;

Dar când e prinț, e altceva.

Orice poet, ca rege-i prost;

Dar ca poet e orice rege

Un geniu cum puțini au fost!

Deci să-nțelege

De ce murind fu Nero trist,

Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Și bietul critic, otrăvit

D-ale slujbașilor insulte,

Trei părți din zi era silit

Mereu s-asculte

Toți iambii despre cari a zis

Că-s cei mai proști din câți s-au scris.

Din zori de zi un sclav îi sta

La cap, citind până-ndeseară;

Așa și ieri, și azi așa

Și mâine iară.

Și tot tavanul era scris

Cu versuri d-a lui Dionis.

Dar după ce-a trecut un an,

Slujbașul vine și-l vestește

Că-l iartă nobilul tiran,

Și că-l poftește

Să meargă la palat curând.

Poetul l-a primit râzând.

—„Am versuri iar! Un nou volum,

Și laude-mi spun toți Zoilii.

Să vezi! Eu cred că fac acum

Mai buni dactilii.

N-am nici un vers pocit și rău,

Și-aș vrea s-aud cuvântul tău!”

Și de pe sul, cu mult avânt,

Ies odele, încet, cu-ncetul.

Olimpic și cu glasul sfânt

Citea poetul.

Curtenii, transportați, răspund:

—„Ce-artistic, ah! și ce profund!”

—„Și tu ce zici? M-am îndreptat?”

Polixen, tremurându-i pașii,

Spre ușă pleacă, resignat,

Privind slujbașii:

—„E cheia temniții la voi?

Haid', duceți-mă înapoi!”