18.12.89 - Actualitatea românească: Timișoara în revoluție (1)

Neculai Constantin Munteanu: E un început în tot sfârşitul! Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului. Timişorenii au ieşit în stradă pentru a le reaminti românilor şi opiniei publice internaţionale că e nevoie şi în România de schimbările radicale care s-au produs în celelalte ţări comuniste. La microfon Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Şerban Orescu.

Emil Hurezeanu: Dragi ascultători din România şi din străinătate! Sunteţi între timp la curent cu evenimentele dramatice care s-au desfăşurat în ultimele două-trei zile la Timişoara îndeosebi. Spun la Timişoara îndeosebi pentru că informaţii despre care vom discuta în cursul acestei emisiuni vorbesc şi despre evenimente asemănătoare - chiar dacă nu de proporţiile celor de la Timişoara - care ar fi avut loc la Arad şi în alte oraşe ale României.

Aşadar, Timişoara, sâmbăta, 16 decembrie 1989. O manifestaţie de mari proporţii, intervenţii masive ale poliţiei, ale trupelor speciale ale Securităţii, ale Armatei. La început câteva sute de persoane, apoi mii şi după unele informaţii chiar zeci de mii de persoane. Oraşul Timişoara a fost practic blocat începând de sâmbăta, şi apoi continuând cu a doua zi, ziua de duminică, când demonstraţiile au fost escaladate.

Pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie şi informaţiile de pretutindeni ne inundă practice, vă propun următorul scenariu al emisiunii: Avem o mărturie extraordinar de importantă. Un cetăţean român care a fost la Timişoara duminică, de dimineaţa până la prânz şi a participat ca martor ocular la demonstraţia care a avut loc în centrul oraşului Timişoara, inclusiv la ciocnirile cu forţele de poliţie, cu forţele represive, ne-a telefonat în cursul zilei de astăzi, în cursul zilei de luni şi a ţinut să ne transmită o mărturie. S-o ascultam împreună:

Martor ocular din Timişoara: Bună ziua! Aş vrea să relatez despre evenimentele din Timişoara dinspre noaptea de sâmbăta spre duminică şi din cursul zilei de duminică. Este foarte important - eu am auzit astăzi primele ştiri din Austria cât şi Germania, să se facă o diferenţiere. De fapt, au fost două evenimente mari, două manifestaţii mari. Prima manifestaţie a fost cea în legatură cu preotul reformat maghiar de la care într-adevăr a pornit totul. În noaptea de sâmbătă pe duminică aceste manifestări în jurul acestui preot şi în jurul domiciliului s-au escalat, s-a ajuns la încăierări. În decursul acestor escalări între podul de la Maria, podul Beghiului de la Maria şi până în piaţa cartierului Iosefin, cine cunoaşte Timişoara, aceasta este o distanţă de aproximativ un km jumate, nu a mai rămas nicio singură vitrină a magazinelor de stat intactă. Toate vitrinele, toate geamurile mari au fost sparte. Însă vreau să accentuez că nu s-a ajuns la devastări, nu s-a furat absolut nimic. Şi ieri dimineaţa încă m-am putut convinge personal, trecând pe lângă aceste magazine, că fără să te apleci puteai sa scoţi puţinul amar pe care îl aveau însă toata marfa era acolo. Deci a fost numai o descărcare a mâniei publice.

În acelaşi timp, deci noaptea de sâmbătă pe duminică când a avut loc aceasta ciocnire aici în centrul Timişorii, în cartierele mărginaşe ale Timişorii s-au format grupuri mari, de sute de oameni, care strigau Jos Ceauşescu! Vrem libertate! Aceste grupări nu mai aveau absolut nimic de a a face cu preotul maghiar. Ieri în cursul amieziii, in jurul orei 12, s-a format iarăşi o mare grupare, de aproximativ 2000-3000 de tineri, muncitori, studenţi şi foarte mulţi copii, în cartierul universitar. Eu am fost personal de faţă când aceasta grupare a pornit de la universitate şi s-a îndreptat spre Hotelul Continental trecând peste Bega şi scandând lozincile Jos cu Ceauşescu! Jos cu dictatorul! Libertate, libertate! O altă lozincă a fost Românii sunt un popor unit, românii sunt un popor unit! Aceasta coloană a devenit tot mai mare pentru că ieri in Timişoara a fost absolut toată populaţia pe străzi, ştiind că se va întampla ceva. Pe marginea străzii oamenii aplaudau cu lacrimi în ochi.

Sunt şi acum… şi acum sunt mişcat când mă gândesc ce am văzut pentru că am auzit oameni în vârstă spunând: Doamne, ce bine că am trăit aceste momente. Nu am crezut că pot vedea aşa ceva. Coloana s-a deplasat pe lângă Hotelul Continental şi până la Bulevardul 23 august, îndreptându-se spre Palatul Comitetului Judeţean de Partid. În faţa acestuia poliţia şi armata, adică Securitatea, au format un zid de soldaţi înarmaţi cu…neînarmaţi. Înarmaţi doar cu bastoane de cauciuc şi cu cozi de lopată, deci nişte bâte. Aveau căşti şi scuturi. În spatele acestor trupe se aflau aproximativ 7 sau 8 tancuri de apă, adică tunuri de apă, maşini cu tunuri de apă. Mulţimea s-a apropiat până la aproximativ 30-40 de metri şi a format şi ea la rândul său un zid. Două forţe stăteau faţă în faţă.

M-a şocat că nimeni din partea oficialităţilor nu a încercat să vorbească cu manifestanţii, nu a încercat să potolească mânia publică. Din contră, aruncătoarele de apă au început să stropească. Acesta a fost semnul spre violenţă. Oamenii au început să fugă spre maşinile aruncătoare de apă. Au început să arunce cu pietre, cu crengi, rupte din copaci. Armata şi miliţia au...s-au retras până la spatele clădirii Partidului. Mulţimea a triumfat. Au început să arunce cu pietre în geamurile acestei clădiri, nu a rămas nicio fereastră intactă de la parter şi de la etajul unu. Nu s-a văzut niciun miliţian, nu s-a văzut nimeni. Atunci mulţimea a năvălit spre uşi şi în aproximativ 5-6 minute au reuşit să intre în clădire.

Primii care un intrat în clădire au început să arunce afara tablourile lui Ceauşescu. Am văzut cu ochii mei un tablou fixat în spatele unei ferestre şi mulţimea a început să tragă ţintă cu pietre la acest tablou până când din fereasta respectivă şi din tablou nu a mai rămas nimic. Cineva de la etajul unu a aruncat un tablou pictat a lui Ceauşescu. Mulţimea urla de plăcere. Tabloul a fost făcut ferfeliţă în câteva secunde. Au aruncat streagurile. Steagurile roşii au fost imediat rupte, steagul naţional… a fost rupt doar stema şi oamenii fâlfâiau cu steagul în stânga şi în dreapta. Am văzut o femeie sus pe clădire făcând semne cu steagul naţional. Mulţimea aplauda şi striga. Înăuntru din clădire au început să arunce scaune, mese, cărţi afară.

În acelaşi timp pe partea cealaltă erau câteva camioane de ale poliţiei. Camioane mari de aproximativ 7 tone. Aceste camioane închideau străzile lăturale. Aceste camioane au fost în flăcări. Mulţimea le-a dat foc. Oamenii stăteau...în clipa aceasta erau cel putin şase mii de oameni adunaţi care aplaudau şi strigau Jos Ceauşescu, Jos Ceauşescu. Atunci a venit Armata, Securitatea, cu baionete, însă nu am văzut să fi dat în oameni cu baionete. Între doi militari era întotdeauna un miliţian, adică în uniformă de miliţie cu baionetele acelea, acele cozi de lopata. Şi aceştia dădeau. Dădeau şi loveau pe oricine, bătrâni, copii, toţi care fugeau erau loviţi. Eu am scăpat din faptul că m-am retras într-o cladire, în casa scărilor am încercat uşa. Uşa era închisă, am intrat înăuntru. Am intrat înăuntru, am închis uşa după mine şi am aşteptat câteva clipe. Mulţimea a fugit. Însă s-a redresat foarte repede şi a venit înapoi. Eu nu am mai avut acest curaj să mă intorc, în clipa aceea eu m-am îndepărtat, însă am văzut de departe încă coloanele de fum. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai târziu.

Am vrut… şi sper ca relatarea aceasta vă va ajuta ca să reconstruiţi adevărul ce a avut loc în aceasta zi istorică pentru poporul nostru desigur. Ceea ce am mai vrut să spun, în clipa în care au început aruncătoarele de apă, la începutul confruntării, să arunce apă şi au fost lovite de primele pietre, toate aruncătoarele de apă au făcut stânga-împrejur şi au fugit, au plecat cât de repede au putut. O singură maşină a fost abandonată de echipajul ei şi s-a încercat de către manifestanţi să se răstoarne. Maşina fiind foarte grea, aceste tancuri de apă sunt cel puţin de 7 până la 10 tone, nu au reuşit, însă au spart şi au devastat tot ce au putut. Acum cred… ceea ce este foarte important: de ieri graniţa este închisă şi nimeni nu mai poate intra inăuntru. Mai vreau să spun, masele inainte de a ajunge la confruntare, masa de demonstranţi a strigat Fără violenţă, fără violenţă. Văzând soldaţii pe care îi aşteptau, masele strigau: Noi suntem poporul, voi pe cine apăraţi? Noi suntem poporul, voi pe cine apăraţi? Apoi o altă lozincă scandată a fost: Azi la Timişoara, mâine în toata ţara! Cam asta a fost ce am putut acum din amintire…încă sunt şocat, sper că veţi reuşi să folosiţi acest material. Asta a fost tot.

Emil Hurezeanu: Îi mulţumim acestui român din Timişoara pentru mărturia sa impresionantă. Evenimentele despre care era vorba s-au consumat ieri, duminică, 17 decembrie, până la pranz. În cursul dupa-amiezii de duminică am avut primele informaţii din partea unor corespondenţi de presă din partea unor medii de informare maghiare în primul rând, dar şi iugoslave. Ne propunem să refacem acum filmul acestor prime reacţii internaţionale la evenimentele de sâmbăta şi duminica, care de altfel aveau să continue şi în cursul zilei şi în cursul nopţii de duminică spre luni. Până atunci, însă, îl rog pe colegul Şerban Orescu să înceapă acest traseu invers pe care încercăm să-l facem al reacţiilor internaţionale, ale primelor reacţii internaţionale la evenimentele de sâmbăta şi duminica.

Şerban Orescu: Aş vrea să spun că ceea ce s-a întâmplat la Timişoara dovedeşte două lucruri: în primul rând convergenţa de interese între români şi maghiari şi în al doilea rând faptul că România astăzi e un butoi de pulbere. Pe scurt două cuvinte despre László Tőkés: este un pastor plin de curaj care înţelegea în predicile lui să evoce şi probleme politice şi să revendice drepturi pentru români şi maghiari deopotrivă. Tőkés a fost sancţionat cu mutarea în Ardealul de Nord, într-un mic sat de către episcopul lui, dar tot cu departamentul cultelor. În urma refuzului său de a da urmare ordinului de mutare, a fost dat în judecată. Bineînţeles, tribunalele ştim cum functionează, o curte din Timişoara l-a obligat să evacueze în termen de 8 zile biserica. Asta s-a întâmplat la 28 noiembrie. Ulterior termenul a fost prelungit până la 15 decembrie.

15 decembrie, deci, o zi fierbinte. O zi înainte, la 14 decembrie, un funcţionar de stat face inventariul casei parohiale. Locuinţa se află, bineînţeles, sub stare de supraveghere. Telefonul este întrerupt de multă vreme, exceptând ameninţări anonime proferate la adresa lui şi al familiei. În ziua de 15 decembrie, vineri, am fost informaţi, eram la serviciu, că un lanţ de 200 de persoane a înconjurat biserica- este vorba de credincioşi, bineînţeles, pentru a zădărnici evacuarea lui Tőkés. Tőkés se baricadase în biserică sperând în felul ăsta să fie menajat de forţele publice, ceea ce nu s-a întâmplat. Numărul celor care înconjoară biserica pentru a-l proteja pe Tőkés creşte în cursul zilei de sâmbătă, dupa unele ştiri la miezul noptii deja se adunaseră în jurul bisericii circa 1000 de oameni. Miliţia înconjura pe credincioşi. În aceasta fază se poate spune ca biserica era înconjurată preponderent de credincioşi, de maghiari reformaţi. Aceştia au strigat miliţienilor: Plecaţi, duceţi-vă! Ca urmare, din motive pe care nu le întelegem prea clar, miliţienii au fost înlocuiţi cu securişti civili. Ulterior însă, spre dimineaţă, tot mai mulţi români, se alătură grupului de maghiari care înconjurau biserica.

Emil Hurezeanu: Pentru ca în cartierul universitar studenţesc al oraşului să izbucnească o demonstraţie autonomă. De aici încolo avem mărturia timişoreanului. Primele informaţii despre demonstraţia de sâmbătă de la Timişoara au fost oferite de postul de Radio Budapesta şi de televiziunea maghiară care şi-a întrerupt programul anunţând următoarele lucruri: o mare parte din ştirile pe care vi le vom citi in continuare vă sunt cunoscute din emisiunea live pe care am făcut-o în cursul nopţii trecute. În orice caz, prima ştire care a venit de la Radio Budapesta în miezul noptii trecute este că mii de persoane au demonstrat la Timişoara împotriva regimului Ceauşescu. Martori oculari, o mare mulţime de oameni continuă să se afle pe străzi, au impărtăşit la telefon după care informaţii precise sunt greu de obţinut, deoarece se spune că armata ar fi înconjurat oraşul. Nicio veste de la Radio Bucureşti, exceptând ceva mai târziu un fel de comentariu foarte sever de ameninţare.