De câte ori, iubito...

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,

Oceanul cel de gheață mi-apare înainte

Pe bolta alburie o stea nu se arată,

Departe doară luna cea galbenă - o pată;

Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite

O pasăre plutește cu aripi ostenite,

Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus

C-un pâlc întreg de pasări, pierzându-se-n apus.

Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,

Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,

Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.

................................................................

Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,

Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,

Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.