×

Utilizziamo i cookies per contribuire a migliorare LingQ. Visitando il sito, acconsenti alla nostra politica dei cookie.

image

Poezie - Mihai Eminescu, De-aș muri ori de-ai muri

De-aș muri ori de-ai muri

C-o bucurie tristă te țin acum în brațe.

Privire în privire și sân la sân trăim,

Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvață

Când ținem fericirea pe sân cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,

Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi

Și-o să petrec în pace prin lumile de soare,

În care-oi dăinui?

Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte,

Când vei veghea în rugă la candela de-argint,

De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte

Te-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,

Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,

Să știi că prin a nopții de întuneric mare,

La tine, înger, vin!

Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă

Prin oalele uitate de veștejite flori,

Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă,

Ochii tăi gânditori.

Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,

O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu?

O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină

În rece zborul său?

Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,

L-oi sămăna-n flori palizi și-n stelele de foc,

Cânta-te-aș ca și râul cel scuturat de spume

În nopți ce stau pe loc.

Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute,

Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier,

Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute

Prin nourii din cer.

Pân-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca,

Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun'

Și aș culca în piatră inima mea adâncă,

Cu dorul ei nebun.

Learn languages from TV shows, movies, news, articles and more! Try LingQ for FREE