016. Craiasa din povesti

CRAIASA DIN POVESTI

Neguri albe, stralucite Naste luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în sezatoare De painjen tort sa rumpa, Si anina-n haina noptii Boabe mari de piatra scumpa.

Lânga lac, pe care norii Au urzit o umbra fina, Rupta de miscari de valuri Ca de bulgari de lumina,

Dându-si trestia-ntr-o parte, Sta copila lin plecata, Trandafiri arunca rosii Peste unda fermecata.

Ca sa vad-un chip, se uita Cum alearga apa-n cercuri, Caci vrajit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca sa iasa chipu-n fata, Trandafiri arunca tineri, Caci vrajiti sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uita... Paru-i galben, Fata ei lucesc în luna, Iar în ochii ei albastri Toate basmele s-aduna.

(1876, 1 septembrie)