La o artistă (Ca a nopții poezie)

Ca a nopții poezie,

Cu-ntunericul talar,

Când se-mbină, se-mlădie

C-un glas tainic, lin, amar,

Tu cântare întrupată!

De-al aplauzelor flor,

Apărând divinizată,

Răpiși sufletu-mi în dor.

Ca zefirii ce adie

Cânturi dulci ca un fior,

Când prin flori de iasomie

Își sting sufletele lor.

Astfel notele murinde

Blânde, palide, încet,

Zbor sub mâna-ți tremurânde,

Ca dulci gânduri de poet.

Sau ca lira sfărâmată,

Ce răsgeme-ngrozitor,

Când o mână înghețată

Rumpe coardele-n fior,

Astfel mâna-ți tremurândă

Bate-un cântec mort și viu,

Ca furtuna descrescândă

Care muge a pustiu.

Ești tu nota rătăcită

Din cântarea sferelor,

Ce eternă, nefinită

Îngerii o cântă-n cor?

Ești ființa-armonioasă

Ce-o gândi un serafin,

Când pe lira-i tânguioasă

Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină

Palid, lin. încetișor,

Cu o rază de lumină

Ce-arde geana ochilor;

Tu cântare întrupată!

De-al aplauzelor flor

Dispărând divinizată,

Răpiși sufletu-mi în dor.