Doina

De la Nistru pân-la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin și pân-la Mare

Vin muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o ațin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii

Și străinul te tot paște

De nu te mai poți cunoaște;

Sus la munte, jos pe vale,

Și-au făcut dușmanii cale,

Din Sătmar pân- în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui

Și-i străin în țara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg dușmanii în puhoi

Și s-așează pe la noi;

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate.

Numai umbra spinului

În ușa creștinului.

Își dezbracă țara sânul,

Codru frate cu românul

De săcure se tot pleacă

Și izvoarele îi seacă

Sărac în țară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia

Și neamul nemernicia!

Ștefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las-arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinților,

În sama părinților,

Clopotele să se tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu

Ca să-ți mântui neamul tău!

Tu te-nalță din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Și Moldova adunând!

De-i suna din corn o dată

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

Îți vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toți dușmanii or să piară,

Din hotară în hotară

Îndrăgi-i-ar ciorile

Și spânzurătorile!