Antropomorfism (2)

În curând alte găine al ei nimb l-întuneca,

Cum odată-l întrecuse, pe Harun, vizirul Barmeg.

În zădar li imputează a lor gânduri senzuale.

„De răspunde cu-ironie unul din amanții foști

Inima-mi întreag-a ta e dar ce vrei noi suntem proști,

Simțul îmblă dup-o carne mai tânără și mai moale."

În curând cade pe gânduri, deveni curând bigotă;

Cum se-ntâmlpă, din Phrinee deveni călugăriță.

Limba-i îmblă, ascuțită ca la vechea-i protectriță

Poiata afurisește și ograda poliglotă.

Și atunci găinăreasa de căderea-i se îndură:

Despărți găinărimea cu viață imorală

De chilia solitară a puicuței, ce își spală

A trecutului păcate prin asceza cea obscură.

Ea căta societatea părințelului Chirilă,

A claponului lugubru cu humorul lui de bute;

El iubește-n ea ideea frumuseței cei trecute,

În matroana desflorită vede încă pe copilă.

Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă

Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș,

Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși,

Adâncit platonizează în tiradă somnolentă.

Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pământene:

Arde lumânarea vieții până la un căpițel.

Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el,

Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapământene.

Untdelemnu-n sânt-pretinsa vatră a bigoteriei

E același ce-n amoruri pământene-a licurit;

Duhul sfânt în chip de porumb nu din cer s-a pogorât

Ci mai jos de brâu l-avuse Iosif și l-a dat Mariei.

Iară voi, ce-n nopți când luna peste vârfuri de copaci

Ca un scut de-argint răsare, împlând lungile alee

C-umbre negre și dungi albe urmăriți pe vreo femeie,

Supusând sub a ei poale mult mai mult decât doi craci;

Voi, ce-uniți tot universul în zâmbirea minții scurte,

Ce cătați gândiri de înger -n-ochii mari, cari vă par

Două nopți însprâncenate, vie-vă-n minte măcar

Cum că demonul din ochii-i e același de sub burtă.

Ah, gândiți o clipă numai la sulița cu vârf roș

Și la rana ce o face, sângele-inocent ce-l varsă

Ca să vezi câte iluzii minte inima cea arsă,

Pe când dońa e-o găină și seniorul un cucoș.

__Deci__ dară, boieri de cinste că-mi făcui tot boierescu

Mai cu rime, mai cu vorbe, când de samă, când de clacă;

Am ajuns la __deci__ mă scarpin închid cartea mea posacă

Și cu multă plecăciune vi se-nchină

Minunescu.