Amorul unei marmure

Oștirile-i alungă în spaimă înghețată,

Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,

Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată

Gemîndul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,

De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere

Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,

Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc,

Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă,

Gîndirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere

O piatră să ador.

Murindului speranța, turbării răzbunarea,

Profetului blestemul, credinței Dumnezeu,

La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,

Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină,

Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin,

Nimic decît o rază din fața ta senină,

Din ochiul tău senin.

Și te iubesc, copilă, cum repedea junie

Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc,

Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie

Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

De-ar tremura la sînu-mi gingașul tău mijloc,

Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire

Un diadem de foc.

Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie,

Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir,

Aș face al tău zîmbet un secol de orgie,

Și lacrimile-ți mir.

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mîna blîndă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie,

Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie

Icoana ce-a iubit.