image

LibriVox Multilingual Fairy Tale Collection, 014.1. Şoarecele şi Pisica

Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi Pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton, Ce fusese crescut su' pat la pension, Şi care în sfîrşit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele şoricesc cît de mult îl doresc Şi cît îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu! Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei, Şi că aveţi cuvînt să vă plîngeţi de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni Cu neamul şoricesc a se-mprieteni, Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă Ca un prieten bun ce norocul le dă. Să fi văzut la ei jocuri şi veselii! Căci şoarecii cred mult la fisionomii, Ş-a acestui străin atîta de cinstit Nu le înfăţişa nimic de bănuit. Dar într-o zi, cînd toţi îi deteră un bal, După ce refuză şi limbi, şi caşcaval, Zicînd că e în post şi nu poate mînca, Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa. Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat! Pe cîţi gura punea, Îndată îi jertfea; Încît abia doi-trei cu fuga au scăpat.

Cotoiul cel smerit E omul ipocrit.(Ed. 1838)



Want to learn a language?


Learn from this text and thousands like it on LingQ.

  • A vast library of audio lessons, all with matching text
  • Revolutionary learning tools
  • A global, interactive learning community.

Çevrimiçi dil öğrenme @ LingQ

Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi Pisica

Un şoarece de neam, şi anume Raton, Ce fusese crescut su' pat la pension, Şi care în sfîrşit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îţi fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele şoricesc cît de mult îl doresc Şi cît îmi eşti de scump, o ştie Dumnezeu! Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei, Şi că aveţi cuvînt să vă plîngeţi de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Îşi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni Cu neamul şoricesc a se-mprieteni, Îl duse pe la toţi, şi îl înfăţişă Ca un prieten bun ce norocul le dă. Să fi văzut la ei jocuri şi veselii! Căci şoarecii cred mult la fisionomii, Ş-a acestui străin atîta de cinstit Nu le înfăţişa nimic de bănuit. Dar într-o zi, cînd toţi îi deteră un bal, După ce refuză şi limbi, şi caşcaval, Zicînd că e în post şi nu poate mînca, Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa. Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat! Pe cîţi gura punea, Îndată îi jertfea; Încît abia doi-trei cu fuga au scăpat.

Cotoiul cel smerit E omul ipocrit.(Ed. 1838)


×

LingQ'yu daha iyi hale getirmek için çerezleri kullanıyoruz. Siteyi ziyaret ederek, bunu kabul edersiniz: cookie policy.