Nunta Zamfirei

E lung pământul, ba e lat,

Dar ca Săgeată de bogat

Nici astăzi domn pe lume nu-i,

Și-avea o fată, fata lui

Icoană-ntr-un altar s-o pui

La închinat.

Și dac-a fost pețită des,

E lucru tare cu-nțeles,

Dar dintr-al prinților șirag,

Câți au trecut al casei prag,

De bună seamă cel mai drag

A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit

Dintr-un afund de Răsărit,

Un prinț frumos și tinerel,

Și fata s-a-ndrăgit de el.

Că doară tocmai Viorel

I-a fost menit.

Și s-a pornit apoi cuvânt!

Și patru margini de pământ

Ce strimte-au fost în largul lor,

Când a pornit s-alerge-n zbor

Acest cuvânt mai călător

Decât un vânt!

Ca ieri, cuvântul din vecini

S-a dus ca astăzi prin străini,

Lăsând pe toți, din cât afund

O mie de crăimi ascund,

Toți craii multului rotund

De veste plini.

Și-atunci din tron s-a ridicat

Un împărat după-mpărat

Și regii-n purpur s-au încins,

Și doamnele grăbit au prins

Să se gătească dinadins,

Ca niciodat.

Iar când a fost de s-a-mplinit

Ajunul zilei de nuntit,

Din munți și văi, de peste mări,

Din larg cuprins de multe zări,

Nuntași din nouăzeci de țări

S-au răscolit.

De cum a dat în fapt de zori

Veneau cu fete și feciori

Trăsnind rădvanele de crai,

Pe netede poteci de plai:

La tot rădvanul patru cai,

Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai din sus,

Și din Zorit, și din Apus,

Din cât loc poți gândind să bați

Venit-au roiuri de-mpărați

Cu stemă-n frunte și-mbrăcați

Cum astăzi nu-s.

Sosit era bătrânul Grui

Cu Sanda și Rusanda lui,

Și Ținteș, cel cu trainic rost,

Cu Lia lui sosit a fost,

Și Bardeș cel cu adăpost

Prin munți sâlhui.

Și alții, Doamne! Drag alint

De trupuri prinse-n mărgărint!

Ce fete dragi! Dar ce comori

Pe rochii lungi țesute-n flori!

Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de-argint.

Voinicii cai spumau în salt;

Și-n creasta coifului înalt

Prin vulturi vântul viu vuia,

Vrun prinț mai tânăr când trecea

C-un braț în șold și pe prăsea

Cu celălalt.

Iar mai spre-amiazi, din depărtări

Văzutu-s-a crescând în zări

Rădvan cu mire, cu nănași,

Cu socri mari și cu nuntași,

Și nouăzeci de feciorași

Veneau călări.

Și ca la mândre nunți de crai

Ieșit-a-n cale-ales alai

De sfetnici mulți și mult popor

Cu muzici multe-n fruntea lor;

Și drumul tot era covor

De flori de mai.

Iar când alaiul s-a oprit

Și Paltin-crai a stărostit

A prins să sune sunet viu

De treasc și trâmbiți și de chiu

Dar ce scriu eu? Oricum să scriu

E nemplinit!

Și-atunci de peste larg pridvor,

Din dalb iatac de foișor

Ieși Zamfira-n mers isteț,

Frumoasă ca un gând răzleț,

Cu trupul nalt, cu părul creț,

Cu pas ușor.

Un trandafir în văi părea;

Mlădiul trup i-l încingea

Un brâu de-argint, dar toată-n tot

Frumoasă cât eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot

Cu mintea mea.

Și ea mergând spre Viorel,

De mână când a prins-o el,

Roșind s-a zăpăcit de drag,

Vătavul a dat semn din steag

Și atunci porniră toți șireag

Încetinel.

Și-n vremea cât s-au cununat

S-a-ntins poporul adunat

Să joace-n drum după tilinci:

Feciori, la zece fete, cinci,

Cu zdrângăneii la opinci

Ca-n port de sat.

Trei pași la stânga linișor

Și alți trei pași la dreapta lor;

Se prind de mâini și se desprind,

S-adună cerc și iar se-ntind,

Și bat pământul tropotind

În tact ușor.

Iar la ospăț! Un râu de vin!

Mai un hotar tot a fost plin

De mese, și tot oaspeți rari,

Tot crai și tot crăiese mari,

Alăturea cu ghinărari

De neam străin.

A fost atâta chiu și cânt

Cum nu s-a pomenit cuvânt!

Și soarele mirat sta-n loc,

Că l-a ajuns și-acest noroc,

Să vadă el atâta joc

P-acest pământ!

De-ai fi văzut cum au jucat

Copilele de împărat,

Frumoase toate și întrulpi,

Cu ochi șireți ca cei de vulpi,

Cu rochii scurte până-n pulpi,

Cu păr buclat.

Și principi falnici și-ndrăzneți,

De-al căror buzdugan isteț

Perit-au zmei din iaduri scoși!

De-ai fi văzut jucând voioși

Și feți-voinici, și feți-frumoși,

Și logofeți.

Ba Peneș-împărat, văzând

Pe Barbă-Cot, piticul, stând

Pe-un gard de-alături privitor,

L-a pus la joc! Și-ntre popor

Sărea piticu-ntr-un picior

De nu-și da rând!

Sunt grei bătrânii de pornit,

Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!

Și s-au pornit bărboșii regi

Cu sfetnicii-nvechiți în legi

Și patruzeci de zile-ntregi

Au tot nuntit.

Și vesel Mugur-împărat

Ca cel dintâi s-a ridicat

Și, cu păharul plin în mâini,

Precum e felul din bătrâni

La orice chef între români,

El a-nchinat.

Și-a zis: Cât mac e prin livezi,

Atâția ani la miri urez!

Și-un prinț la anul! blând și mic,

Să crească mare și voinic,

Iar noi să mai jucăm un pic

Și la botez!