Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (2)
Emil Hurezeanu: „Acum în România la putere sunt nomenclaturiştii, foştii comunişti.”
Vladimir Vedraşko: „Eu nu sunt în stare să judec dacă toţi din ei sunt foşti nomenclaturişti. V-am spus, se pot alege diferiţi termeni ca duritate. Dar pentru mine sunt oameni care au împărtăşit ideologia comunistă, ideologia leninistă-marxistă. Şi timpul a arătat, istoria va judeca mai departe poate definitiv. Acum, în momentul de faţă a arătat că am ajuns într-o situaţie de impas. Nu spun nimic nou. Dar o spun. Am ajuns într-o situaţie de impas şi nu ştim ce să facem. Păi, atunci nu e bine să dăm altora posibilitatea să facă? Că ei spun, că ştiu. Păi, să vedem.”
Emil Hurezeanu: „Păi vedeţi că nu se întâmplă asta. Societatea românească este o societate blocată, în care se cere debarcarea, plecarea nomenclaturiştilor, a comuniştilor. Ei nu pleacă. Acuma se spune mereu că Securitatea e printre noi. Şi astăzi se spune că SRI-ul, nu ştiu în ce măsură vă este cunoscută activitatea pe propria piele, activitatea acestei organizaţii, nu este de fapt prelungirea... Este?”
Vladimir Vedraşko: „Este, este. Am avut experienţa cu Viktor în Piaţa Universităţii, în seara de 23 sau 24 august, anul trecut, când la aproape de miezul nopţii câteva persoane s-au apropiat de noi şi în loc să se ocupe cu cei care aruncau pietre, se ocupau de noi şi ne alungau din piaţă, să nu vedem acest lucru. Unul dintre ei ţinea o rachetă de tenis la miezul nopţii în mînă. Şi în fine, a vorbit şi în limba rusă. Bun, probabil din emigranţi, asta nu contează. Dar ne-a amuzat faptul. Deci, ei aveau multă treabă, dar erau preocupaţi ca noi să nu ne facem treaba. Or fi ei de la o instituţie sau alta, nu ştiu. Dar dacă se vorbeşte atât de mult despre Securitate, cred că oamenii care vorbesc au motive să facă acest lucru.”
Viktor Volodin: „Şi aici am impresia că s-a creat un fenomen: teroriştii. Teroriştii peste tot, printre noi, au dispărut printre noi. Şi că securiştii sunt peste tot şi mi se pare că tot e ceva legat.”
Emil Hurezeanu: „Nu vi se pare anormal că în România au murit pe timpul transformărilor din iarna anului 1989 cei mai mulţi oameni? E clar că aici a fost o ruptură bruscă şi foarte violentă. O mie şi ceva de oameni au murit şi asasinii nu sunt cunoscuţi, deşi s-a tras aici. Ştiţi, că eraţi la Bucureşti.”
Viktor Volodin: „Dar cine a tras? Nu ştim cine a tras, mi se pare că din cei care at mai activi. Cine a fost vis-a-vis de noi? Îmbrăcaţi în uniforme de miliţie, ostaşi în termen, scutieri în combinezoane galbene, tancuri grele, TAB-uri grele, deci era armată. Armata, ca armata în orice ţară, e în subordinea ofiţerilor superiori, dar cineva a dat ordin să tragă... Iată asta mi se pare, că s-a petrecut şi la Timişoara, şi la Bucureşti. Dar după 22, nu ştiu de unde a apărut asta: veniţi la noi, ne apăraţi, coloane de blindate, două mii de securişti. Când mă uit la televizor, apare un băiat din Lugoj şi spune că eu sunt lugojan, suntem lugojeni, pe lângă timișoreni, mii de morţi, veniţi la noi, nu ne lăsaţi. Şi ce iese acolo? O sută de morţi, cimitirul săracilor, cimitirul săracilor. Şi mai departe? Unde sunt ucigaşii? Unde sunt asasinii? Cine e?”
Emil Hurezeanu: „De ce-i camuflează, de ce-i camuflează puterea? Pentru că nu apare nici un singur asasin....”
Viktor Volodin: „Dar pe cine să camuflezi?”
Emil Hurezeanu: „Dar au fost arestaţi, ştiţi că au fost arestaţi atunci sute de teroriști.”
Viktor Volodin: „150. Dar au fost arestaţi fără arme, numai cu presupunerea că sunt terorişti...”
Emil Hurezeanu: „Bine, au fost văzuţi trăgând. Îmi închipui că altfel nu-ar fi fost arestaţi, unii dintre ei.”
Viktor Volodin: „Dacă au fost arestaţi, trebuia să le facă un dosar şi să-i întrebe cine sunt, de unde? Au vorbit foarte mult despre arabi, despre nu ştiu cine, care au tras, dar la urmă a ieşit că n-a tras nimeni. Despre lunetişti cu arme speciale, dar e o întrebare: unde sunt armele? Pentru că Bucureştiul a arătat în zilele de decembrie ca un oraş în război. A tras peste tot, a distrus Muzeul Naţional, a dat foc la Biblioteca Universitară. Hotelul Ateneu până acum nu e reparat, e în stare de reparaţie. Dar mi-a creat impresia, de la început, sigur că au fost forţele care au luptat, dar după aceea eu cad la concluzia că armata a luptat cu un fel de umbră. Pentru că asta în subconştient s-a produs. Pentru că înainte a existat altă aprovizionare, altă finanţare şi adică altă autoapărare, nu ştiu ce. Deci, s-a întâmplat un fel de autoprovocare, eu nu exclud asta. Cineva foarte exagerat sună și spune că a sărit în aer un spital, sau un depozit cu plasmă de sânge, când vine lumea nu s-a întâmplat nimic. Cine a sunat? A sunat din panică, sau cu intenţii rele, dar cine?”
Emil Hurezeanu: „Ştiţi că la un moment dat s-a vehiculat aici în presa independentă teza unui influx de civili, bărbaţi sovietici, în maşini, în zeci de maşini, într-o anumită perioadă, înainte de 21 decembrie...”
Vladimir Vedraşko: „Radu Portocală a scris lucrul acesta în cartea sa...”
Emil Hurezeanu: „Da, s-a vorbit des despre asta, ce credeți? E posibil ca şi din Uniunea Sovietică să fi venit provocatori? ”
Vladimir Vedraşko: „Ce se întâmplă, să numeşti pe un om sau altul, sau o sută de oameni provocatori, poţi face asta, dar turişti sovietici şi oameni care au intrat şi cu Lada şi cu Ikarus au fost foarte mulţi. Eu personal nu am ce să comentez aici, fiindcă nu deţin date suficiente pentru a da o judecată. Însă am vrut să completez două cuvinte, puţin să mă întorc înapoi, ca să nu fie nici un dubiu despre acei băieţi care s-au apropiat de noi în Piaţa Universităţii. Ca să nu spună cineva, că au fost şi ei golani care aruncau cu pietre. Băieţii care vorbeau cu noi aveau figuri foarte inteligente şi când au cerut documentele noastre, actele nostre noi le-am arătat. Iar ei, în schimb, au arătat foarte aşa rapid, au trecut numai pe lângă ochii noştri acte [lor] şi nu am putut vedea. Deci asta îmi dă motiv mie personal, că eu personal am avut treabă cu ei, să cred, că ei nu au fost participanţi la manifestaţie, ci altcineva. A propos, de existenţa unor forţe obscure şi dacă este cineva interesat în menţinerea tensiunii. Eu am fost foarte recent în Piaţa Universităţii cu prilejul aniversării golanilor...”
Emil Hurezeanu: „La 24 aprilie.”
Vladimir Vedraşko: „Da. Am văzut atunci două sticle incendiare căzute sub picioarele soldaţilor şi m-am întrebat: de ce atâtea forţe de ordine şi nici măcar 10, 20 de agenţi în civil, ce ar fi normal, printre trecători, pe trotuar să-i identifice pe cei care au aruncat acele câteva sticle incendiare. Să-i ia de mână, să-i arate seara sau dimineaţa la televizor, să-i dea în judecată, să-i condamne, că ei sunt vinoveţi, că tulbură liniştea. Deci, oamenii care au aruncat acele sticle incendiare erau foarte puţini şi era suficient să fie numai 10 sau 20 de agenţi în civil printre ei pentru menţinerea ordinii. Că ordinea se menţine şi în uniformă, şi în civil, în toată lumea.”
Emil Hurezeanu: „Păi, ce ne facem dacă tocmai doi agenţi în civil au aruncat sticlele? Nu excludeţi cred această posibilitate.”
Vladimir Vedraşko: „Întrebarea mi se pare retorică.”
Emil Hurezeanu: „Ştiţi că iarăşi se vorbeşte aici, trebuie să pornim şi de la ce se vorbeşte, nu numai de la ce credem noi, că trebuie să fie, sau trebuie să arate realitatea ca realitate. Se vorbeşte de ceea ce s-a întâmplat la Ialta, bineînţeles, ce s-a întâmplat la Malta, mai ales, şi la faptul că România şi Bulgaria - dar iată că Bulgaria, prin ceea ce se întâmplă acolo în ultimul timp, contrazice tot mai mult această teză - că România ar fi rămas într-o sferă de influenţă sovietică. Tratatul mai recent între România şi Uniunea Sovietică ar confirma, după aceştia, această teză, şi că în România se dezvoltă un fel de excrescenţă a comunismului de tip sovietic. Cum vă confruntaţi cu astfel de argumente?”
Vladimir Vedraşko: „În primul rând, eu nu ştiu ce-i aia comunism de tip sovietic pe teren românesc. Noi nu ne-am dat bine seama ce este comunism de tip sovietic, ca noţiune ştiinţifică la noi. Ştim că viaţa e grea, ştim că suntem în plină restructurare. Se spune că n-a reuşit, începem să întreprindem alte măsuri, să schimbăm ceva. Dar noţiunea de comunism de tip sovietic este o noţiune propagandistică, mi se pare. Noi, în interiorul ţării noastre putem discuta între noi ce sistem avem. Din străinătate eu aş prefera ca românii să discute ce e comunismul de tip românesc. Ce e aceea o perioadă post-revoluţionară, care o trăiesc românii acum şi la care noi suntem martori, ca ziarişti străini. Aici împărtăşim păreri...”
Emil Hurezeanu: „După revoluţia din decembrie 1989 se discută pe faţă vreau să spun şi problema Basarabiei, problema Moldovei sovietice. E aici un contencios vechi, istoric, foarte complicat, foarte complex. Ce părere aveţi despre asta? Despre reacţiile societăţii româneşti, despre reacţiile puterii, despre starea de spirit pe care o constataţi aici legată de relaţiile româno-sovietice via Chişinău, să spunem?”
Viktor Volodin: „Dacă vorbim despre problema Basarabiei, mi se pare, am scris despre asta, că cheile de la problemă nu sunt nici la Bucureşti, nici la Moscova. Sunt la Chişinău. Asta e problema moldovenilor, basarabenilor, sau românilor, cum vreţi, dacă ei sunt români. Şi ei trebuie să hotărască”,
Emil Hurezeanu: „Ei spun că sunt români.”
Viktor Volodin: „Da, dacă sunt români, ei trebuie să hotărască soarta lor, asta e. Acum ei sunt în componenţa Uniunii Sovietice, sunt şi ca republică suverană care încearcă să redobândească suveranitatea, sau nu ştiu ce. Şi e treaba lor. Asta e părerea mea.”
Emil Hurezeanu: Domnule Vedraşko?
Vladimir Vedraşko: „În lumea asta există foarte multe păreri, atitudini, emoţii. Noi, judecând la rece, trebuie să pornim de la realităţile relaţiilor interstatale. Aceste relaţii în toată Europa, în toată lumea, sunt bazate pe nişte tratate.
Deci se poate discuta, se poate ieşi în stradă, se poate striga, dar există nişte lucruri, îmi place expresia românească – bătute în cuie. Tratatul, pe măsură ce există, e un document stabilit. Şi trebuie să reamintim că există şi alte tratate. Există actul final de la Helsinki, există documentele de la Paris. Deci, există o realitate şi geopolitică, şi politică, geografică, realitatea frontierelor de azi şi de la asta trebuie să pornească acei oameni care sunt chemaţi să, nu mă refer la ziarişti deloc, dar cred că acei oameni care sunt chemaţi să aşeze lumea aceasta într-o stare politică mai favorabilă pentru viaţa oamenilor. Ei sunt chemaţi să respecte acele tratate pe care le-au semnat.”
Emil Hurezeanu: „A propos, de tratate, am ajuns şi la tratate, era inevitabil să vorbim şi despre tratatul româno-sovietic, nu? Se vorbeşte foarte mult despre acest tratat. Puterea îl justifică cu argumente. Opoziţia, presa independentă chiar îl contrazice. Se susţine că acest tratat ar avea clauze secrete, se susţine că n-ar face suficiente referinţe la integrarea europeană. Eu ştiu... se critică durata acestui tratat – 15 ani. Se critică precipitarea cu care a fost semnat tocmai de către Iliescu. De ce nu s-a grăbit Antal, care este un politician de dreapta? De ce nu s-au grăbit cehii să-l încheie? De ce tocmai Iliescu, care este oricum suspectat de a fi fost omul Moscovei, comunist, în orice caz, ş.a.m.d. Ce părere aveţi? Că totuşi e foarte interesant să auzim părerile corepondenţilor Pravdei şi Izvestiei la Bucureşti despre tratatul româno-sovietic.”
Vladimir Vedraşko: „Mie mi-a plăcut atitudinea preşedintelui României, care a spus la o conferinţă de presă recentă că toată lumea critică acel tratat şi acea grabă cu care a fost încheiat. Eu ştiu că s-a pregătit de mai mult timp şi toată lumea ştie, cine vrea să ştie.”
