×

Wir verwenden Cookies, um LingQ zu verbessern. Mit dem Besuch der Seite erklärst du dich einverstanden mit unseren Cookie-Richtlinien.


image

Poezie - Mihai Eminescu, Basmul ce i l-aș spune ei

Basmul ce i l-aș spune ei

O, dă-mi arpa de aramă

Și mi-o pune-n brațul stâng,

Ochii tăi se plec cu teamă,

Tu roșești glasu-mi te cheamă,

Coardele încet te plâng!

Vino dar, palidă zână,

Pune fața pe-al meu piept,

Gâtul tău pe brațu-mi drept,

Tu, a ochilor lumină,

Mă iubești, tu? Spune drept!

Mă iubești! Surâzi șireată

Și îți pleci ochii în jos!

O, lumină prea curată,

De-ai cunoaște vreodată

Sufletul meu dureros;

De ai ști, palide înger,

Cât de mult te iubesc eu,

Câte nopți de-amor și rău

Am vegheat zdrobit de plângeri,

Scumpa mea, odorul meu!

O, atunci mi-ai cere seama

Ca să-ți spun câte-am visat,

M-ai fixa fără de teamă,

Ai da-ncet neagra maramă

De pe păru-ți blond, curat;

Netezind cu mâna-ți albă

Tâmpla ta tu m-ai privi,

Cu durere mi-ai zâmbi,

Eu, jucându-mă cu salba

De pe sânii-ți, aș vorbi.

Și ți-aș spune, a mea iubită,

Că de mult eu te-am cătat;

În cărarea tăinuită,

Prin dumbrava înverzită,

Ori prin codrii cei de brad,

Lângă cântul de izvoare,

Printre stâncile de fier

Ce străbat norii din cer,

Într-a peșterii răcoare,

Într-a nopților mister.

Te vedeam cu a mea minte;

Și acum când te-am găsit

Pare-mi că-mi aduc aminte

Cum că-n vremi de mai nainte

Te-am văzut și te-am iubit

Să-ți spun unde... într-o seară

Am visat un vis frumos...

Pe un nour luminos

Am văzut la cer o scară

Ridicându-se de jos.

Într-a cerului mărire

Scara de-aur se pierdea,

Iar pe-un tron de nemurire,

Tron de-argint și strălucire,

Maica Domnului zâmbea;

Iar pe schițele de scară

Îngeri stau treptat... treptat,

Cu chip blând și luminat

Și pe lire sunătoare,

Cântau dulce și curat.

La picioarele Mariei

Genuncheat pe-un nor de-argint,

Alb ca lebeda pustiei,

Blând ca glasul poeziei,

Sta un înger cugetând;

Și-a luat arpa-i de-aur

Și trecând mâna pe ea

A-nceput a răsuna

Raiul... luncile-i de laur

De-un blând Ave Maria.

Acel înger!... Fața pală,

Ochiul negru, păr bălai,

L-am văzut o stea regală,

O lumină triumfală

Și de-atunci îl iubesc, vai!...

L-am cătat în astă lume

Pân-ce viața-mi se pierdu,

Sufletu-mi se abătu...

Ș-atunci te-am văzut: minune!

Acel înger ai fost tu.

Când ai lăsat cerul, dragă?

De ce-n lume ai venit?

Ai știut că viața-ntreagă

Trista-mi inimă pribeagă

Tot pe tine te-a iubit?

Ai știut cine te-așteaptă

Și-ai venit să răsplătești

Lungi durerile-mi lumești,

Cu zâmbirea-ți înțeleaptă

Și cu ochii tăi cerești.

Basmul ce i l-aș spune ei

O, dă-mi arpa de aramă

Și mi-o pune-n brațul stâng,

Ochii tăi se plec cu teamă,

Tu roșești glasu-mi te cheamă,

Coardele încet te plâng!

Vino dar, palidă zână,

Pune fața pe-al meu piept,

Gâtul tău pe brațu-mi drept,

Tu, a ochilor lumină,

Mă iubești, tu? Spune drept!

Mă iubești! Surâzi șireată

Și îți pleci ochii în jos!

O, lumină prea curată,

De-ai cunoaște vreodată

Sufletul meu dureros;

De ai ști, palide înger,

Cât de mult te iubesc eu,

Câte nopți de-amor și rău

Am vegheat zdrobit de plângeri,

Scumpa mea, odorul meu!

O, atunci mi-ai cere seama

Ca să-ți spun câte-am visat,

M-ai fixa fără de teamă,

Ai da-ncet neagra maramă

De pe păru-ți blond, curat;

Netezind cu mâna-ți albă

Tâmpla ta tu m-ai privi,

Cu durere mi-ai zâmbi,

Eu, jucându-mă cu salba

De pe sânii-ți, aș vorbi.

Și ți-aș spune, a mea iubită,

Că de mult eu te-am cătat;

În cărarea tăinuită,

Prin dumbrava înverzită,

Ori prin codrii cei de brad,

Lângă cântul de izvoare,

Printre stâncile de fier

Ce străbat norii din cer,

Într-a peșterii răcoare,

Într-a nopților mister.

Te vedeam cu a mea minte;

Și acum când te-am găsit

Pare-mi că-mi aduc aminte

Cum că-n vremi de mai nainte

Te-am văzut și te-am iubit

Să-ți spun unde... într-o seară

Am visat un vis frumos...

Pe un nour luminos

Am văzut la cer o scară

Ridicându-se de jos.

Într-a cerului mărire

Scara de-aur se pierdea,

Iar pe-un tron de nemurire,

Tron de-argint și strălucire,

Maica Domnului zâmbea;

Iar pe schițele de scară

Îngeri stau treptat... treptat,

Cu chip blând și luminat

Și pe lire sunătoare,

Cântau dulce și curat.

La picioarele Mariei

Genuncheat pe-un nor de-argint,

Alb ca lebeda pustiei,

Blând ca glasul poeziei,

Sta un înger cugetând;

Și-a luat arpa-i de-aur

Și trecând mâna pe ea

A-nceput a răsuna

Raiul... luncile-i de laur

De-un blând __Ave Maria__.

Acel înger!... Fața pală,

Ochiul negru, păr bălai,

L-am văzut o stea regală,

O lumină triumfală

Și de-atunci îl iubesc, vai!...

L-am cătat în astă lume

Pân-ce viața-mi se pierdu,

Sufletu-mi se abătu...

Ș-atunci te-am văzut: minune!

Acel înger ai fost tu.

Când ai lăsat cerul, dragă?

De ce-n lume ai venit?

Ai știut că viața-ntreagă

Trista-mi inimă pribeagă

Tot pe tine te-a iubit?

Ai știut cine te-așteaptă

Și-ai venit să răsplătești

Lungi durerile-mi lumești,

Cu zâmbirea-ți înțeleaptă

Și cu ochii tăi cerești.