Criticilor mei de Mihai Eminescu
Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte
Toate bat la poarta vieții
Dar se scutur multe moarte.
E ușor a scrie versuri
Cînd nimic nu ai a spune,
Înșirînd cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar cînd inima-ți frămîntă
Doruri vii și patimi multe,
Și-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca și flori în poarta vieții
Bat la porțile gîndirii,
Toate cer intrare-n lume
Cer veșmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?
Ah!
Atuncea ți se pare Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsi cuvîntul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deșarte,
Care roade n-ați adus –
E ușor a scrie versuri
Cînd nimic nu ai de spus.