×

우리는 LingQ를 개선하기 위해서 쿠키를 사용합니다. 사이트를 방문함으로써 당신은 동의합니다 쿠키 정책.


image

Biblia - Genesa, 8 Sfârșitul potopului

8 Sfârșitul potopului

8 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se și împuţinându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că faţa pământului se uscase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulţească pe pământ.” Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”


8 Sfârșitul potopului

8 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise și ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se și împuţinându-se și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că faţa pământului se uscase. În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: „Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulţească pe pământ.” Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. Domnul a mirosit un miros plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”