×

We use cookies to help make LingQ better. By visiting the site, you agree to our cookie policy.


image

Romaneste, XXV. Recapitulare par ţială

XXV. Recapitulare par ţială

XXV.

Recapitulare par ţială După ce a petrecut o vacanţă în România, unui turist îi trebuie doar o oră de zbor cu avionul pentru a ajunge în fostele capitale ale Imperiului Habsburgic (Praga, Viena, Budapesta), în metropolele bimilenare din Peninsula Balcanică (Atena, Istanbul) sau în capitalele lumii slave (Kiev, Cracovia, Zagreb).

Ospitalitatea românilor şi sufletul lor deschis vor transforma o scurtă vacanţă într-o experienţă de neuitat despre căldura şi prietenia umană. Principalele puncte turistice din România sunt: capitala ţării ( Bucureşti), litoralul Mării Negre cu staţiunile sale (Mamaia, Eforie Nord, Neptun), Delta Dunării, Munţii Carpaţi, în special Valea Prahovei şiPoiana Braşov (zonele montane cele mai frecventate), Bucovina (situată înnordul Moldovei) cu vestitele mănăstiri şi biserici, ale căror picturi exterioare (datând din secolul al XVI-lea) au fost declarate patrimoniu UNESCO, Maramureş, sudul Transilvaniei, incluzând şi ţinutul Haţeg şi zonele înconjurătoare (leagănul civilizaţiei dacice) şi nordul Olteniei. Pe lângă aceste zone turistice, în România sunt multe alte centre turistice,oraşe şi staţiuni. Ele includ oraşele cu vestigii medievale: Iaşi (vechea capitală a Moldovei), Cluj - Napoca (cel mai important oraş al Transilvaniei medievale), Timişoara (oras multietnic şi multicultural din Banat), Braşov,Târgovişte (capitala Munteniei, înainte de Bucureşti), Sibiu, Sighişoara. Fluviul Dunărea la Portile de Fier, masivul Făgăraş (cu cel mai spectaculos relief alpin din România) sau Parcul Naţional Retezat din Carpaţii Meridionali încântă vizitatorul cu frumuseţea lor fără perech


XXV. Recapitulare par ţială

XXV.

Recapitulare par ţială Partial recapitulation După ce a petrecut o vacanţă în România, unui turist îi trebuie doar o oră de zbor cu avionul pentru a ajunge în fostele capitale ale Imperiului Habsburgic (Praga, Viena, Budapesta), în metropolele bimilenare din Peninsula Balcanică (Atena, Istanbul) sau în capitalele lumii slave (Kiev, Cracovia, Zagreb). After spending a holiday in Romania, a tourist only needs an hour by plane to reach the former capitals of the Habsburg Empire (Prague, Vienna, Budapest), the two-thousand-year-old metropolises of the Balkan Peninsula (Athens, Istanbul) or the capitals of the Slavic world (Kiev, Krakow, Zagreb).

Ospitalitatea românilor şi sufletul lor deschis vor transforma o scurtă vacanţă într-o experienţă de neuitat despre căldura şi prietenia umană. The hospitality of the Romanians and their open soul will turn a short vacation into an unforgettable experience about warmth and human friendship. Principalele puncte turistice din România sunt: capitala ţării ( Bucureşti), litoralul Mării Negre cu staţiunile sale (Mamaia, Eforie Nord, Neptun), Delta Dunării, Munţii Carpaţi, în special Valea Prahovei şiPoiana Braşov (zonele montane cele mai frecventate), Bucovina (situată înnordul Moldovei) cu vestitele mănăstiri şi biserici, ale căror picturi exterioare (datând din secolul al XVI-lea) au fost declarate patrimoniu UNESCO, Maramureş, sudul Transilvaniei, incluzând şi ţinutul Haţeg şi zonele înconjurătoare (leagănul civilizaţiei dacice) şi nordul Olteniei. The main tourist points in Romania are: the country's capital (Bucharest), the Black Sea coast with its resorts (Mamaia, Eforie Nord, Neptun), the Danube Delta, the Carpathian Mountains, especially Prahova Valley and Poiana Brasov (the most frequented mountain areas), Bucovina ( located in the north of Moldova) with the famous monasteries and churches, whose exterior paintings (dating from the sixteenth century) were declared a UNESCO World Heritage Site, Maramures, southern Transylvania, including Haţeg and surrounding areas (cradle of Dacian civilization) and northern Oltenia. Pe lângă aceste zone turistice, în România sunt multe alte centre turistice,oraşe şi staţiuni. In addition to these tourist areas, in Romania there are many other tourist centers, cities and resorts. Ele includ oraşele cu vestigii medievale: Iaşi (vechea capitală a Moldovei), Cluj - Napoca (cel mai important oraş al Transilvaniei medievale), Timişoara (oras multietnic şi multicultural din Banat), Braşov,Târgovişte (capitala Munteniei, înainte de Bucureşti), Sibiu, Sighişoara. They include cities with medieval vestiges: Iasi (the old capital of Moldova), Cluj - Napoca (the most important city of medieval Transylvania), Timisoara (multiethnic and multicultural city of Banat), Brasov, Targoviste (the capital of Muntenia, before Bucharest), Sibiu, Sighisoara. Fluviul Dunărea la Portile de Fier, masivul Făgăraş (cu cel mai spectaculos relief alpin din România) sau Parcul Naţional Retezat din Carpaţii Meridionali încântă vizitatorul cu frumuseţea lor fără perech The Danube River at the Iron Gates, the Făgăraş massif (with the most spectacular alpine relief in Romania) or the Retezat National Park in the Southern Carpathians delight the visitor with their unparalleled beauty