×

We use cookies to help make LingQ better. By visiting the site, you agree to our cookie policy.

image

Evanghelia după Matei, Evanghelia după Matei 3-4

Evanghelia după Matei 3-4

Capitulul 3

Lucrarea lui Ioan Botezătorul

1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul, predicând în pustia Iudeei 2 și zicând: „Pocăiți‑vă, căci s‑a apropiat Împărăția Cerurilor!“ 3 Căci acesta este cel despre care s‑a vorbit prin profetul Isaia, care zice: „Un glas al celui ce strigă în pustie: «Pregătiți calea Domnului, neteziți‑I cărările!»“ 4 Ioan purta o haină din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. Lăcustele și mierea sălbatică erau hrana lui. 5 Atunci Ierusalimul, toată Iudeea și toți din vecinătatea Iordanului au început să iasă la el 6 și, mărturisindu‑și păcatele, erau botezați de el în râul Iordan. 7 Dar, când a văzut că mulți farisei și saduchei vin la botezul lui, Ioan le‑a zis: „Pui de vipere, cine v‑a avertizat să fugiți de mânia care vine?! 8 Faceți deci rod vrednic de pocăință! 9 Și să nu vă gândiți să spuneți în voi înșivă: «Îl avem ca tată pe Avraam!», căci vă spun că Dumnezeu poate să‑i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea! 10 Securea este pusă deja la rădăcina pomilor! Prin urmare, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. 11 Eu, într-adevăr, vă botez cu apă spre pocăință, dar vine după mine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dau jos sandalele! El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. 12 El Își are în mână furca de treierat; Își va curăța aria și Își va aduna grâul în hambar. Pleava însă o va arde într‑un foc care nu se stinge.“

Botezul lui Isus

13 Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14 Însă Ioan încerca să‑L oprească, zicând: – Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? 15 Dar Isus, răspunzând, i‑a zis: – Lasă să fie așa acum, căci se cuvine să împlinim toată dreptatea. Atunci Ioan L‑a lăsat. 16 După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că cerurile I‑au fost deschise și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând asemenea unui porumbel și venind peste El. 17 Și iată că un glas din ceruri spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care‑Mi găsesc plăcerea!“

Capitulul 4

Ispitirea lui Isus în pustie

1 Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. 2 După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit. 3 Atunci ispititorul s‑a apropiat de El și I‑a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să devină pâini! 4 Însă Isus, răspunzând, a zis: – Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“. 5 Atunci diavolul L‑a luat în sfânta cetate, L‑a pus să stea pe streașina Templului 6 și I‑a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‑Te jos, căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine“ și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să‑Ți lovești piciorul de vreo piatră.“ 7 Isus i‑a spus: – De asemenea, este scris: „Să nu‑L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“ 8 Din nou, diavolul L‑a luat pe un munte foarte înalt și I‑a arătat toate regatele lumii și slava lor. 9 Apoi I‑a zis: – Toate acestea Ți le voi da Ție dacă, aruncându‑Te la pământ, mi Te vei închina. 10 Atunci Isus i‑a zis: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să‑I slujești!“ 11 Atunci diavolul a plecat de la El. Și iată că niște îngeri s‑au apropiat și Îi slujeau.

Începutul lucrării lui Isus în Galileea

12 Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, S‑a retras în Galileea. 13 A părăsit Nazaretul și S‑a dus să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și ale lui Neftali, 14 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: 15 „Ținutul lui Zabulon și ținutul lui Neftali, calea către mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. 16 Poporul care locuia în întuneric a văzut o mare lumină! Peste cei ce locuiau în țara umbrei morții, a răsărit o lumină!“ 17 De atunci încolo, Isus a început să predice și să zică: „Pocăiți‑vă, căci s‑a apropiat Împărăția Cerurilor!“

Chemarea primilor apostoli

18 În timp ce mergea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi frați, pe Simon, zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând un năvod în mare, căci erau pescari. 19 El le‑a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!“ 20 Ei și‑au lăsat imediat năvoadele și L‑au urmat. 21 Mergând mai departe de acolo, El a văzut alți doi frați, pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într‑o barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, și își reparau năvoadele. El i‑a chemat, 22 iar ei au lăsat imediat barca și pe tatăl lor și L‑au urmat.

Isus vindecă bolnavii

23 Isus călătorea prin toată Galileea, dând învățătură în sinagogi, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință care erau în popor. 24 Vestea cu privire la El s‑a răspândit în toată Siria. Oamenii îi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de diferite boli și pe cei ce erau în chinuri, pe demonizați, pe epileptici și pe cei paralizați, iar El îi vindeca. 25 Îl urmau mulțimi mari de oameni din Galileea, din Decapolis, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.